Prima ligă de fotbal din Belarus, singura care se mai desfăşoară în contextul pandemiei de coronavirus, a semnat zece noi contracte privind drepturile de televizare, scrie The Guardian.
Dacă în aproape întreaga lume competiţiile fotbalistice au fost suspendate, microbiştii s-au îndreptat spre urmărirea primei ligi din Belarus, care încă se dispută deşi în ţară au fost raportate 94 cazuri de infecţie cu coronavirus.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Federaţiei de fotbal de la Minsk, Alexander Aleinik, printre cei cu care au fost semnate contracte privind transmisiile se numără televiziuni din Rusia, Israel, India, Ucraina.
”Faptul că la meciurile noastre suporterii vin pe stadioane, acest lucru a ajutat Federaţia din Belarus să obţină oferte de difuzare din zece ţări. Este o situaţie fără precedent”, a spus Aleinik.
Săptămâna trecută, suporterii mai multor echipe de fotbal din Belarus au decis să nu mai meargă la meciurile din campionatul intern, după înregistrarea primelor două decese din cauza noului coronavirus.
Site-ul de specialitate Footballski anunţa pe contul său de Twitter că suporterii echipelor Dinamo Minsk, Dinamo Brest şi Neman Grodno, urmaţi de cei ai altor formaţii, între care BATE Borisov, Şahtior Soligorsk Belşina Bobruisk şi mai ales FK Vitebsk, unde se află centrul epidemiei din Belarus, au decis să nu se mai deplaseze la partidele echipelor lor, indiferent dacă acestea se dispută acasă sau în deplasare. Sursa citată adăuga că suporterii i-au îndemnat totodată pe oameni să rămână la casele lor. AGERPRES