Cum a ajuns Coca-Cola să piardă teren în SUA în fața sucurilor de fructe

coca colaConsumul de Coca-Cola a scăzut în SUA în 2015 pentru cel de-al 11-lea an consecutiv și a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani, americanii optând tot mai mult pentru suc de fructe, ice tea sau băuturi energizante, scrie ziarul francez ”Le Figaro”.

Potrivit unui studiu realizat de Beverage Digest și analizat de Bloomberg, americanii au băut anul trecut, în medie, doar 650 de pahare de 250 de mililitri de Coca-Cola, față de 710 pahare în 2011.

Acest fenomen are loc în contextul în care sunt tot mai frecvente informațiile referitoare la riscurile pe care le prezintă pentru sănătate băuturile gen Coca-cola sau Pepsi-Cola. Cel mai recent studiu în acest sens, publicat în iunie 2015, susținea că băuturile gazoase dulci provoacă anual 184.000 de decese la nivel mondial.

Nu numai în țara de origine a celor două mărci celebre în întreaga lume se înregistrează această tendință, constată cotidianul, dând exemplul Franței, unde vânzările de apă îmbuteliată le-au depășit în 2015 pe cele de cola, conform cifrelor citate de ”Les Echos”. Se pare că și cuantumul taxelor impuse din 2012 asupra băuturilor carbogazoase dulci a avut un rol în schimbarea preferințelor francezilor. AGERPRES