Europarlamentarul Cristian Bușoi a transmis un comunicat de presă în care anunță că programul de Sănătate al Uniunii Europene va primi 5,1 miliarde de euro, astfel încât vor începe negocierile pentru ca programul EU4Health să intre în vigoare din ianuarie 2021

„Cu o majoritate covârșitoare, colegii mei din Parlamentul European mi-au oferit astăzi un mandat extrem de puternic pentru a negocia cu Consiliul UE forma finală a Programului de Sănătate al Uniunii Europene, EU4Health. Împreună vom stabili care sunt obiectivele generale și specifice ale Programului și acțiunile pe care România și celelalte state membre le vor putea deconta din EU4Health. Am încredere că negocierile vor fi constructive și în mai puțin de două luni, începând cu ianuarie 2021, Programul va începe să lucreze în beneficiul pacienților și al sistemelor medicale din toate statele membre UE. Datorită sumei istorice pe care am reușit să o obținem prin vot pentru acest Program, 5,1 miliarde de euro, de trei ori mai mult decât suma aprobată la Consiliul UE din vară, sunt convins că vom învinge pandemia. EU4Health reprezintă garanția că vom avea suficiente stocuri de medicamente, vaccinuri, dispozitive și materiale sanitare pentru a face față crizelor medicale. Bugetului alocat din EU4Health acestui scop i se vor adăuga și fonduri din alte Programe ale Uniunii Europene. Avem astfel certitudinea că perioadele de criză medicală nu ne vor mai surprinde vulnerabili. Este important să avem aceste rezerve, să le arătăm pacienților că pot avea încredere în sistemele de sănătate, iar medicilor că sunt protejați și au la îndemână tot ce le trebuie pentru a salva vieți”, a declarat europarlamentarul PNL.

Acesta consideră că EU4Health va fi un instrument extrem de puternic și în lupta cu cancerul și bolile cardiovasculare, deoarece va ajuta la oferirea de șanse mai bune pacienților care suferă de boli cronice și boli rare. Cu sprijinul EU4Health vor putea fi tratați mai bine pacienții cu diabet și boli mintale, vom fi derulate mai multe programe de prevenție și screening și va fi susținută vaccinarea. Nu în ultimul rând, EU4Health va sprijini cercetarea, inovarea și digitalizarea sistemelor medicale. Va fi un pas înainte pentru folosirea pe scară largă a instrumentelor M-Health și E-Health și va ajuta în dezvoltarea Registrului European al Pacienților.

“Aveam nevoie de o Uniune Europeană unită în jurul Sănătății. Cetățenii europeni ne-au cerut acest lucru în repetate rânduri – o arată toate sondajele făcute în ultimii ani – și mă bucur că am putut să contribui la conturarea acestei Uniuni a Sănătății ca principal negociator al Programului de Sănătate al UE pentru următorii șapte ani”, a conchis Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European / Raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE.