Aproape 5.000 de companii cu capital străin au fost înființate în România de la începutul anului, cu aproape o treime mai mult faţă de aceeași perioadă din 2021. Mai mult, în primele șapte luni ale acestui an volumul investițiilor britanice a crescut cu 44%, înregistrându-se un maximum istoric de 5,5 miliarde de euro. În acest context valoarea importurilor dinspre România spre Marea Britanie a înregistrat o creștere semnificativă de 27% în primele 8 luni ale anului 2022, în timp ce exporturile către România au înregistrat o creștere de aproape 9%.
“Valoarea investițiilor străine directe (ISD) a fost puternic afectată de evenimentele disruptive din ultimii 3 ani, indiferent că vorbim despre Brexit, pandemia COVID-19 sau de războiul din Ucraina. România a demonstrat un nivel al investițiilor străine directe surprinzător de robust, cu un nivel record de investiții raportate anul acesta, și mai suprinzăttor ținând cont de contextul geopolitic pe care îl traversăm”, a declarat Bogdan Mihăilescu, Reprezentant al Ambasadei României în Regatul Unit, în cadrul Conferinței „New Horizons for UK – Romania Trade and Investment”, din 17 noiembrie, organizată pe 17 noiembrie la Londra.
“Observăm în ultima perioadă un interes major către investiții directe în România și putem vorbi de fapt de cea mai mare sumă totală a investițiilor din 2008, de circa 9 miliarde de euro”, a susţinut Mihai Precup, Secretar de Stat în cadrul Ministerului de Finanțe.

România, cel mai important partener de distribuție a produselor agricole din Ucraina
Iar relaţiile economice au cunoscut valori în creştere nu doar înspre şi dinspre Marea Britanie. Întreaga situaţie geopolitică a adus modificări importante în mai multe sectoare, inclusiv în cel agricol.
“Trăim o perioadă critică atât în ceea ce privește disponibilitatea, cât și distribuția produselor alimentare. România a devenit un actor regional strategic datorită capacității sale de producție agricolă, România situându-se pe locul 4 sau 5 în topul marilor producători agricoli din Europa. Proximitatea sa față de Ucraina și accesul la Marea Neagră au fost factori determinanți în ocuparea rolului de cel mai bun partener de distribuție de produse agricole pentru țara vecină”, a declarat Bogdan Mihăilescu, Reprezentant al Ambasadei României în Regatul Unit.

România, al doilea cel mai independent stat din punct de vedere energetic din Europa
Potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană, şi dependența energetică a României este semnificativ mai scăzută decât în restul statelor membre ale Uniunii Europene. România ocupă a doua poziție în topul celor mai independente țări din punct de vedere energetic, atingând doar 28% grad de dependență energetică față de media europeană de 57%.
Mai mult, ţara noastră urmează să primească 1,4 miliarde de euro, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru a crește gradul de independență energetică.
Evenimentul  „New Horizons for UK – Romania Trade and Investment” organizat în Londra, a reunit reprezentanți de top ai mediului de afaceri și autorități publice din România și Regatul Unit. Colin Lovering (Președintele Camerei de Comerț Româno-Britanică), Bogdan Mihăilescu (Reprezentant al Ambasadei României în Regatul Unit), Simona Pulbere (Parlamentul României), Mihai Precup (Secretar de stat în cadrul Ministerului de Finanțe), Bogdan Pletea (Senior Advisor la World Business Council) și Peter Latos (Senior Advisor, Ernst & Young International) sunt doar câțiva dintre cei care au fost prezenți.
“Chiar dacă Brexit a reprezentat un eveniment indezirabil, atât pentru mediul de business român, cât și pentru cel din Marea Britanie, cele două țări au făcut eforturi considerabile pentru ca relațiile comerciale și culturale dintre ele să se mențină cel puțin la nivelul anterior ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană și, chiar să se dezvolte”, a susținut Colin Lovering, Președintele Camerei de Comerț Româno-Britanică în cadrul evenimentului ‘New Horizons for UK – Romania Trade and Investment’, care a reunit cei mai relevanți stakeholder-i din ambele țări.