Comerțul online cu piese auto înregistrează o creștere accelerată în ultima perioadă, trend-ul fiind vizibil și în analiza făcută de Autovit.ro în acestă categorie, din 2019 pană în prezent. Practic spus, este o consecință naturală a dezvoltării comerțului cu autovehicule.

În România, anul trecut s-au tranzacționat aproape un milion (929.570) de mașini second-hand, atât din import, cât și pe plan intern.

În acest context, se înregistrează și o creștere a competiției pe piața de piese auto, fiind tot mai multe părți interesate, de la producători, distribuitori, magazine online până la service-uri sau dezmembratori auto.

Când este vorba de piața de piese auto, de regulă, ne referim la:

  • Piața pieselor auto noi, originale (OE);
  • Piața pieselor auto noi, aftermarket;
  • Piața pieselor auto SH, provenite de regulă din dezmembrări.

Adesea se face confuzia între piesele auto aftermarket și cele contrafăcute. Principala diferență dintre ele este calitatea și siguranța pe care o oferă în exploatare, piesele auto aftermarket fiind similare cu cele așa-zise originale, OE sau „de origine”. Sunt comercializate legal, sunt omologate și pot asigura reparații de bună calitate.

Piesele OE, de origine sunt comercializate aproape exclusiv prin dealerii autorizați ai mărcilor, unde „circuitul este închis” și scade, astfel, riscul de a da peste un produs contrafăcut.

În timp, cererea mare pe piața de piese de schimb a condus la apariția unor modele noi de business – dezmembratori care funcționează ca magazine online sau service-uri auto care au linie de dezmembrări și comerț cu piese noi și second-hand.

Piesele auto reprezintă o necesitate, în condițiile în care Romania are peste 90% din autovehicule mai vechi de 5 ani. Majoritatea mașinilor personale se găsesc în intervalul 5-20 de ani (69%). La fel și autobuzele, motcicletele sau camioanele.

Conform Autovit.ro, 82% din marcile de mașini cele mai prezente pe străzile din România (top 5) sunt mai vechi de 10 ani.

„Piața de piese auto din România este strâns legată de comercializarea mașinilor second-hand. Care nu trebuie, neapărat să fie și foarte vechi. De exemplu, anul trecut, pe Autovit.ro cel mai mult s-au căutat mașini second-hand produse după 2016, cu valori cuprinse între 10 și 25.000 de euro. Majoritatea producătorilor auto oferă garanții care nu depășesc 4-5 ani, ceea ce înseamnă că, după această perioadă, orice mașină are nevoie ca unele piese să fie schimbate sau îmbunătățite. Pentru cele mai vechi de 10-12 ani, piața de piese auto second-hand reprezintă un mare avantaj, pentru că valoarea mică a mașinii nu justifică investiția în piese noi și scumpe. Și este și mai ușor să găsești piese compatibile”, spune Andrei Dumuța, Business Manager Autovit.ro.