De curând, COSMETIC PLANT și-a adăugat la palmaresul de 9 premii internaționale încă trei medalii, una de aur și două de argint, pe care le-a obținut la cel mai important concurs internațional de calitate a produsului din lume, World Quality Selections, organizat de Monde Selection, la Bruxelles.

O nouă confirmare a calității produselor și  ingredientelor COSMETIC PLANT a venit anul acesta, în mai, de la World Quality Selections. Trei produse, care fac parte din noua gamă superioară FaceCare, lansată în noiembrie 2019, au primit recunoașterea calității și a inovației de la cei mai importanți experți în domeniu la categoria ”Cosmetics and Toiletries”.

Medalia de aur – 4D – Ser antirid concentrat cu acid hialuronic 4D & extract de ceai verde

Medalia de argint – Cremă hidratantă matifiantă cu CBD (canabidiol) & pudră din orez organic

Medalia de argint – Cremă antirid revitalizantă cu Olea Vitae & ulei de măsline organic

Produsele premiate au în componența lor 3 ingrediente inovatoare care au cântărit mult în decizia finală a juriului: acidul hialuronic 4D – o combinație revoluționară a 4 tipuri de acid hyaluronic cu mase moleculare diferite, care îi oferă o eficiență superioasă pentru că acționează în diferite straturi ale pielii; CBD (canabidiol) – principiu activ din extract de Cannabis Sativa (cânepă) încapsulat în niozomi pentru o eficiență maximă; Olea Vitae – un ingredient inovator premiat cu Medalia de aur pentru inovație în cadrul In-Cosmetics Global 2019, primul „ulei celular” obținut din celule stem din muguri de măslin sălbatic.

Un criteriu important de evaluare a fost și ambalajul inovator al produselor din noua gamă, ambalaj distinct atât din punct de vedere al designului, cât și prin aplicarea unor finisări speciale: “Noul packaging este o prelungire în design a noului statement de brand COSMETIC PLANT, exprimat prin sloganul Embrace your nature. Mai exact, este expresia vizuală simbolică a modului prin care potențialul plantelor este “îmbrățișat”, activat de cercetarea științifică continuă, pas cu pas, picătură cu picătură de aproape 30 de ani”, spune Ramona Văsar, Agenția Kumpania.

Alte criterii care au contribuit la punctaj au fost: inovația la nivelul tehnologiei și al formulelor, tipul și calitatea ingredientelor și substanțelor active, ambalajele de calitate superioară (borcanul din sticlă sablată în cazul cremelor și flaconul din sticlă sablată prevăzut cu pompiță în cazul serului), aspectul vizual al produselor (designul ambalajelor și finisajele acestora), precum și experiența senzorială a produsului (textură, parfum etc.).

”Aceste premii ne bucură, ne onorează și ne confirmă încă o dată că munca noastră de cercetare și investițiile pe care le-am făcut în produsele din noua gamă FaceCare au avut rezultatele pe care ni le-am dorit. Anul trecut am început un proces amplu de dezvoltare și relansare a companiei prin rebranding, redesign-ul ambalajelor și lansarea de game superioare. Bucuria este cu atât mai mare cu cât, și de această dată, produsele COSMETIC PLANT sunt singurele câștigătoare din toată Europa la categoria ”Cosmetics and Toiletries”. Însă, în același timp, recunoașterea internațională ne obligă să păstrăm același standard ridicat al calității ingredientelor și produselor, iar asta este și promisiunea pe care o facem consumatorilor noștri”, declară Dr. Susana László, director general și acționar COSMETIC PLANT.