Piaţa neagră a ţigaretelor din România se situează în 2020 la o medie anuală de 9,4% din totalul consumului, cel mai mic nivel din ultimii 12 ani, în condiţiile în care media înregistrată în 2019 a fost de aproape 14%, arată datele companiei Novel Research.
„Pe parcursul anului 2020 piaţa neagră a scăzut în aproape toate regiunile ţării, comparativ cu 2019. Regiunea nord-est continuă şi în acest an să fie cea mai afectată de comerţul ilegal, deşi se află în scădere cu 8,3 puncte procentuale până la 24,7%. Scăderi semnificative se înregistrează şi în sud vest (10,8 p.p. până la 10,7%), vest (10,6 p.p. până la 8,9%) şi sud-est (6,1 p.p. până la 4,7%). Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, ponderea „cheap whites” scade cu 8,5 p.p. în 2020 faţă de 2019, până la 46,2%, Moldova şi Serbia rămân relativ constante faţă de anul precedent cu 15,7% respectiv 0,5%, iar Ucraina scade cu 6,4 p.p. până la 5,2%. În schimb, ponderea produselor provenite din Duty Free creşte cu 9,9 p.p. până la 18% „, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.
„În contextul în care nivelul contrabandei a scăzut cu circa 30% în 2020 faţă de 2019, statul a făcut mai mulţi bani din ţigări. BAT a plătit cu circa 500 de milioane de lei mai mult în primele 9 luni ale lui 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind pragul de 7 miliarde de lei, pe fondul eforturilor considerabile ale autorităţilor care, în ciuda pandemiei COVID, au reuşit să întărească controlul frontierelor şi pieţelor şi să ofere astfel o şansă companiilor oneste. Ne dorim să colaborăm cu autorităţile în vederea elaborării unui plan de acţiuni pe termen mediu şi lung care să stabilizeze nivelul pieţei negre la sub 10% şi în anii care urmează”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic şi Relaţii Publice, British American Tobacco.
„În acest an de criză fără precedent, tutunul s-a dovedit un sector rezilient, pe care statul s-a putut baza. Potrivit execuţiei bugetare din octombrie, veniturile provenite din accizele pe tutun au crescut cu 12% an/an. JTI va continua să fie un bun contribuabil şi un partener al autorităţilor de aplicare a legii. În această perioadă se derulează cel de-al doilea val al campaniei „Contrabanda este crimă organizată”, în parteneriat cu ANAF, Vama, Poliţia de Frontieră, Poliţia Română. Vom continua să susţinem cele peste 40 de echipe canine din punctele vamale, valoarea mărfurilor confiscate şi a amenzilor aplicate cu ajutorul acestora depăşind cu mult investiţia. JTI desfăşoară programe de combatere a contrabandei în parteneriat cu autorităţile încă din 2005, iar de peste zece ani susţine campanii publice anuale, precum şi echipele canine din cadrul Vămii, specializate în depistarea tutunului, drogurilor şi a banilor cash”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria.
„România se situează pentru prima dată în 12 ani, sub media comerţului ilegal din Uniunea Europeană. Acest nivel istoric se datorează însă în mare parte unui context special. Ca urmare, este de aşteptat ca odată cu deschiderea graniţelor, si contrabanda să reintre pe un trend crescător. Este de remarcat majorarea comerţului ilegal din noiembrie în regiunea nord-est, de plus 10 p.p. faţă de septembrie 2020, până la 28,7%. Astfel, pentru ca piaţa neagră să se menţină la nivel naţional în jurul procentului de 10%, este necesar ca autorităţile de aplicare a legii să continue să depună eforturi susţinute, iar factorii de decizie să aibă în vedere o politică fiscală coerentă şi un cadru legislativ echilibrat, care să permită companiilor din acest sector economic să-şi continue investiţiile şi să vireze taxele la buget”, a declarat Alexandra Olaru, Director External Affairs, Philip Morris România.
„Traficul ilegal continuă, chiar dacă circulaţia este restricţionată. Ca urmare, este necesar ca eforturile de combatere a contrabandei să se desfăşoare la fel de susţinut şi pe viitor, înscrise într-un plan naţional coerent”, a declarat Adrian Pirau, Head of Sales & Operations, Imperial Tobacco Distribution Romania.
„Acest nivel anual al pieţei negre, sub 10%, trebuie să devină un punct de reper pentru obiectivele de reducere a contrabandei cu ţigarete, stabilite de Vama Română pentru anii următori. Este îmbucurător că la finalul acestui an foarte dificil, studiul Novel notează cel mai scăzut nivel al comerţului ilegal cu ţigarete din ultimii 12 ani. La obţinerea acestui rezultat au contribuit şi lucrătorii vamali care şi-au făcut datoria în toate punctele vamale din România. Vom continua eforturile şi acţiunile desfăşurate în parteneriat cu autorităţile abilitate în combaterea contrabandei, precum şi cu mediul de afaceri, astfel încât acest nivel al pieţei negre să se menţină pe termen lung”, a declarat directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, Marcel Simion Mutescu.
„În regiunile de lângă graniţe, ţigaretele sunt cele mai traficate produse. În consecinţă, poliţiştii de frontieră se află în prima linie pentru combaterea acestui fenomen care aduce prejudicii majore bugetului statului şi alimentează crima organizată. În primele 11 luni ale anului 2020, au fost reţinute aproximativ 4.000.000 pachete ţigări, cu o valoare de aproximativ 50.000.000 lei şi au fost identificate şi destructurate şapte grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost implicate 36 de persoane. Putem fi astfel mândri că şi acţiunile noastre au dus la scăderea istorică a contrabandei cu ţigarete în România, în acest an atât de dificil,” a declarat şeful Poliţiei de Frontieră, chestor principal de poliţie Liviu Bute.
Producătorii de ţigarete consideră că, pentru reducerea traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autorităţile de aplicare a legii, le-au solicitat fără succes în ultimii ani. Includerea contrabandei în categoria ameninţărilor identificate în Strategia de apărare a ţării ar putea constitui baza pentru aceste modificări care includ reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunii de contrabandă cu ţigarete, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară aproape nestingherit în zona de competenţă a acestora – pieţe, oboare, staţii de metrou.
Anul trecut, companiile de tutun au virat la bugetul statului circa 3,6 miliarde de euro. În 2020, sectorul tutunului a devenit cel mai solid contribuabil. După estimările Ministerului Finanţelor, taxele plătite până în septembrie, circa 9,8 miliarde lei, au acoperit cheltuielile făcute de stat pentru combaterea pandemiei. AGERPRES