Construirea fabricii de cablaje auto din Târgu-Jiu a fost sistată din motive financiare

Conducerea Primăriei Târgu-Jiu se va întâlni săptămâna aceasta cu un reprezentant al firmei Elektrokontakt, filiala din România a companiei germane Nexans, pentru a semna procesul-verbal de predare-primire a suprafeţei pe care urma să fie construită o fabrică de cablaje auto, investiţie care a fost sistată, a declarat viceprimarul Aurel Popescu.

Potrivit sursei citate, suprafaţa de circa 40.000 metri pătraţi din partea de nord a oraşului a fost preluată de către Elektrokontakt pentru amenajarea clădirii în care urma să funcţioneze o fabrică de cabluri pentru autoturisme, însă reprezentanţii germani au anunţat că investiţia va fi sistată din motive financiare.

“Ne vom întâlni cu un reprezentant al firmei pentru a semna contractul de predare-primire a terenului respectiv, compania anunţând că vor achita şi redevenţa pentru perioada cât au ţinut ocupat terenul, în valoare de 100.000 lei. Din ceea ce ne-au transmis ei rezultă că fabrica nu a mai fost construită din motive financiare şi lipsa forţei de muncă”, a spus Aurel Popescu.

Deschiderea fabricii de cablaje din Târgu-Jiu ar fi asigurat circa 700 de locuri de muncă în primă fază, ulterior putând ajunge până la aproximativ 2.000 în condiţiile în care rata şomajului la nivel judeţean este de 7,39%, corespunzătoare unui număr de 10.832 de persoane. AGERPRES