Industria hotelieră a înregistrat în 2020 o scădere a cifrei de afaceri de aproximativ 70% faţă de anul anterior, a declarat Simona Constantinescu, director general Ana Hotels, menţionând că industria HoReCa este cea mai afectată, iar multe afaceri nu vor trece peste această pandemie.

„Din ceea ce am reuşit noi la nivelul federaţiilor şi din domeniul turism, cel puţin pe partea de hotelărie, pentru că aici suntem noi, restaurantele sunt în alt registru, avem undeva o scădere a cifrei de afaceri în 2020 faţă de 2019 de aproximativ 70%, ceea ce este foarte mult. Sigur, nu ne-am mai confruntat cu aşa ceva. Multe companii, în funcţie de momentul în care le-a surprins această pandemie şi această criză – poate nu dispuneau de capital de lucru suficient sau pentru că aveau nişte linii de finanţare, linii de credit pentru proiecte de investiţii sau poate erau hoteluri noi, în curs de a fi deschise – au fost impactate mult mai grav de această scădere. Contează foarte mult în ce context economic au fost surprinse companiile în momentul în care s-a declanşat criza şi au intervenit restricţiile. Totodată, impactul este diferit pentru hotelurile de oraş faţă de hotelurile de resort şi diferit între hotelurile mari cu sute de camere şi boutique hotelurile sau pensiunile pentru că hotelurile mari, cu număr mare de camere şi hotelurile de oraş aveau în componenţa business-ului preponderent business-ul de afaceri, legat de delegaţii şi turişti străini sau legat de conferinţe şi evenimente care au fost diminuate mult mai tare şi ne aşteptăm să revină mult mai târziu”, a menţionat Simona Constantinescu, la dezbaterea online ‘Testarea Covid în România, la un an de la debutul pandemiei’.

Aceasta a subliniat că, dacă turismul individual şi cel de plăcere, la mare, munte sau cel de week-end încă au „ceva activitate”, turismul de business şi conferinţe şi evenimente „este spre zero”. „Am fost impactaţi diferit în funcţie de locaţia hotelului, de dimensiunea hotelului şi de tipul de business preponderent pe care fiecare locaţie l-a avut”, a explicat Simona Constantinescu.

Potrivit sursei citate, industria HoReCa este cea mai afectată din cauza restricţiilor impuse în contextul pandemiei. „Pe de altă parte, încă suntem în aşteptarea unor măsuri de sprijin din partea statului pentru a supravieţui. Foarte multe din afaceri chiar nu vor trece peste această pandemie din păcate, ceea ce pe noi încă ne ţine într-o continuă alertă, suntem în continuare într-o continuă luptă de a menţine angajaţii şi a nu da oameni afară, în a menţine afacerile cu respectarea restricţiilor impuse. Sigur că ne-am dori să putem treptat să dăm drumul la activitate, astfel încât să ne revenim şi să avem venituri”, a mai spus Simona Constantinescu. AGERPRES