Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Xella Ro a preluat companiile Macon şi Simcom Var, precum şi Simbeton şi Simterac.

Xella Ro, Macon şi Simbeton SA au ca activitate principală fabricarea produselor din beton pentru construcţii. Simcor Var este producător de var şi ipsos, iar Simterac realizează elemente ceramice pentru sobe și șeminee.

Xella RO face parte din grupul de companii controlat de Xella International Holding S.a.r.l. Luxembourg. Grupul Xella este activează în domeniul materialelor de construcții, având sediul în Duisburg, Germania.

Autoritatea de Concurență a analizat această operațiune și a constatat că aceasta nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziții dominante.