Consiliul Concurenţei a aplicat, anul trecut, amenzi în valoare totală de 82,7 milioane de euro, fiind al treilea an ca mărime a sancţiunilor din istoria instituţiei, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului, într-o conferinţă de presă. Spre comparaţie, în 2019, Consiliul a dat amenzi de 20,3 milioane de euro.
„Am învăţat lucruri noi şi activitatea s-a desfăşurat mai bine decât ne era teamă că va merge, la începutul pandemiei. Presiunea mare a fost în special în zona de ajutor de stat, unde a trebuit să colaborăm foarte strâns cu Guvernul şi cu Comisia Europeană, pentru că a trebuit să aprobăm cât s-a putut de repede măsurile de intervenţie a Guvernului. De asemenea, în prima parte a anului a fost o presiune foarte mare pe monitorizarea pieţei de produse medicale şi de alimente. A fost o perioadă de panică generată şi de lucruri adevărate, dar şi de lucruri închipuite”, a spus el.
Investigaţiile au mers nesperat de bine, au fost terminate cazuri importante, iar volumul amenzilor este mare.
„Amenzile au fost de peste 400 de milioane de lei, adică peste 82 de milioane de euro, ceea ce face anul trecut să fie al treilea ca cifră a amenzilor. Spre deosebire de alţi ani, mare parte din aceste amenzi au fost recunoscute, aproape jumătate dintre ele”, a continuat Chiriţoiu.
Companiile care au recunoscut fapta au beneficiat de reducerea amenzii şi nu vor mai contesta sancţiunea în instanţă.
Chiriţoiu a mai spus că este necesară schimbarea modului în care instituţia face inspecţii inopinate, respectiv să poată accesa baza electronică de date a companiilor, ca urmare a faptului că în multe cazuri angajaţii lucrează de acasă.
„Am avut puţine inspecţii anul trecut, ca urmare a situaţiei medicale. Există ezitări şi din partea staff-ului nostru, dar ne gândim şi la oamenii pe care îi inspectăm. Nici nu ştim pe cine găsim în birou, e o dificultate dacă birourile sunt goale. De-asta aşteptaţi-vă ca, odată ce ne vaccinăm şi revenim înspre normal, să demarăm investigaţii pe care le-am ţinut. Nu le-am declanşat până acum pentru că nu am putut face inspecţiile, care sunt esenţiale pentru noi”, a arătat el.
Potrivit lui Chiriţoiu, este o abordare nouă la nivel european, iar instanţele a trebui să permită Consiliului să acceseze sistemul electronic al firmelor.
„Inspecţiile şi ele vor trebui să se adapteze, ne vom baza pe o colaborare cu instanţele să accepte şi să permită această nouă abordare în elaborarea mandatelor, pentru că la companiile mari probabil că vom găsi telemuncă în continuare şi inspecţiile vor însemna mai mult să intri în sistemul electronic al companiei, să găseşti acolo dovezile de care ai nevoie”, a mai spus şeful Concurenţei. AGERPRES