CONAF: Educaţia a devenit dominată de tehnologiile digitale

Pandemia de coronavirus a cauzat schimbări majore în toate domeniile, în special în sfera educaţională, având un impact semnificativ asupra modului de predare şi învăţare, potrivit unui comunicat al Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin.
Practic, am trecut într-o nouă etapă de dezvoltare educaţională, unde primează învăţarea dominată de tehnologii digitale. Miniştrii responsabili cu educaţia şi formarea profesională din statele membre ale Uniunii Europene, ţările candidate la UE, ţările SEE şi AELS, precum şi reprezentanţii partenerilor sociali europeni ai Comisiei Europene şi ai Parlamentului European s-au întâlnit, informal, în cadrul evenimentului “Un nou impuls pentru educaţie şi formare profesională”, organizat în aceste zile la Osnabruck, sub egida Preşedinţiei germane.
România a fost reprezentată de Ambasadorul Săptămânii Europene a Competenţelor Profesionale – VET, Cristina Chiriac.
În cadrul dezbaterilor s-a convenit asupra unor paşi concreţi pentru o cooperare mai strânsă în acest domeniu. De asemenea, a fost adusă în discuţie nevoia unei comunicări comune, unitare în ceea ce priveşte componenta educaţională în rândul statelor membre.
“Este nevoie să depăşim stereotipurile şi să trecem într-o nouă etapă de dezvoltare. Pandemia ne-a obligat să testăm modele noi de învăţare prin dezvoltarea tehnologiilor digitale. Ceea ce se doreşte ca măsură de comunicare unitară în rândul statelor membre se referă la testarea unor noi modele de cooperare între guverne, companii, patronate şi societatea academică. Astfel, se naşte o nouă direcţie de acţiune: utilizarea inteligenţei artificiale în procesele de învăţare şi predare. Trebuie să fim pregătiţi să facem faţă provocărilor, punând în permanenţă accent pe siguranţa procesului de învăţare, adaptarea prin training specializat a cadrelor didactice pentru a putea ţine pasul cu schimbarea şi, nu în ultimul rând, adaptarea materiilor de studiu la realităţile prezentului”, a declarat Cristina Chiriac, ambasador VET.
“Agenda europeană a competenţelor” este un plan pe cinci ani pentru a ajuta indivizii şi întreprinderile să îşi dezvolte competenţe multiple: consolidarea competitivităţii durabile, asigurarea echităţii sociale, respectiv accesul la educaţie, formare şi învăţare continuă pentru toţi cetăţenii UE şi nu în ultimul rând, construirea rezistenţei de a reacţiona în criză, pe baza lecţiilor învăţate în pandemie. De asemenea, “Noua Agendă pentru competenţe” stabileşte calea de urmat până în 2025 în aria competenţelor profesionale şi tehnice, urmărindu-se direcţii de acţiune privind patru teme: competenţe adecvate, instrumente pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, investiţii şi parteneriate.
La finalul evenimentului a fost semnată “Declaraţia de la Osnabruck” care urmează să fie adoptată de către statele membre pe 30 noiembrie 2020 la Bruxelles. AGERPRES