Comunitatea OSC – MedicinăVeterinară, în colaborare cu Conf. Univ. Dr. Bogdan Alexandru Vițălaru, Președintele Societății Române de Nefrologie Veterinară Hemodialivet, derulează începând din 2021 un program de management  al cabinetului, adresat medicilor veterinari.

„Programul este foarte util pentru medicii veterinari, pentru că vrem să le dăm acces la instrumentele necesare ca să își managerieze mai bine timpul, afacerea, viața și evoluția profesională”, a explicat coordonatorul programului, Conf. Univ. Dr. Bogdan Alexandru Vițălaru motivul pentru care a ales să se implice în dezvoltarea acestui program.

„Pentru cei care doresc să se implice, așteptăm propuneri pentru viitoarele webinarii. Noi vom căuta să aducem în fața voastră specialiștii care „dau ora exactă” în domeniu. Îmi doresc ca prin aceste activitați să îi ajutăm pe colegii noștri și, implicit, pe noi pentru că și eu, de exemplu, sunt curios și am întrebări și lucruri pe care vreau să le cunosc mai bine”, a fost mesajul pe care Conf. Univ. Dr. Vițălaru l-a transmis celor prezenți la webinarul de lansare.

Programul dezvoltat de OSC – MedicinăVeterinară în parteneriat profesional cu HEMODIALIVET este adresat medicilor veterinari, care  vor avea acces mai ușor la studii de caz, exemple de bune practici, la aplicații și  tehnologii folosite în domeniul medicinei veterinare și aplicații.

Orice medic veterinar poate intra în comunitate accesând platforma comunității, www.MedicinaVeterinara.ro . Accesul medicilor veterinari în comunitate, la informații și evenimente este gratuit.

Oamensi și Companii – OSC furnizează soluții de marketing utilizând un ecosistem propriu de +100 comunități business și profesionale și platforme digitale asociate. Detalii despre toate comunitățile OSC aici. Detalii despre toate platformele OSC aici. Portofoliul OSC aici.