Începând cu 2016 , Alphega România a contribuit an de an la remodelarea rolului farmacistului independent în contextul evoluției serviciilor farmaceutice pentru pacienți, constituindu-se într-o comunitate puternică de peste 800 de farmacii independente definite prin curaj, spirit antreprenorial, inovație și colaborare.

Pentru a afla ce anume a marcat evoluția farmaciilor Alphega în România, am vorbit cu liderii celei mai importante comunități de farmacii independente din România.

”Alphega România este parte din familia europeană Alphega, cu o vechime de 21 de ani, iar AmerisourceBergen, grupul american de distribuție farmaceutică din care facem parte din 2022 are un concept similar Alphega care se numește Good Neighbor Pharmacy, cu o vechime de 40 de ani și care numără aproape 5000 de farmacii pe teritoriul S.U.A.”, arată Iulian Trandafir – VP, Regional General Director Romania, Czech Republic, Lithuania.

Acesta rememorează începuturile Alphega, cu puțin peste 500 de farmacii, care, desi se prefigura a fi un început foarte bun, nu putea anticipa succesul ce avea să îl înregistreze după 6 ani, moment la care comunitatea Alphega a depășit pragul de 800 de farmacii. „În acești 6 ani, toate etapele prin care am trecut nu au făcut decât să întărească și mai mult promisiunea de a fi aproape de farmaciile independente, prin know-how-ul pe care îl avem și pe care îl putem implementa prin intermediul și în beneficiul farmaciilor independente din România”, mai spune Iulian Trandafir.

La rândul său, Valentin Gorbănescu – Country Manager Alphega România, evocă momentul în care, în urmă cu 6 ani, s-a luat decizia de a lansa conceptul farmaciilor independente Alphega în demersul de repoziționare a farmaciei independente din România drept principal centru de sănătate pentru pacienți. „După sute de întâlniri și discuții în cadrul echipei și cu potențialii parteneri din farmacii și cu producătorii, pe 1 septembrie 2016 am lansat proiectul Alphega, un proiect considerat de către mulți la acea dată foarte îndrăzneț, poate chiar utopic. Astăzi, după mai bine de 6 ani de zile de Ambiție, Curaj și Leadership, comunitatea Alphega este stabilă, închegată și, mai mult ca oricând, este pregătită să facă față tuturor provocărilor multiple cu care în momentul de față piața produselor farmaceutice se confruntă în România. Suportul pe care îl oferim farmaciilor partenere este mult mai bine orientat și concentrat pe afacerea de farmacie și pe modelarea viitorului activității pe care farmacistul o va desfășura în România”, explică Valentin Gorbănescu.

”Dacă în 2016 multora dintre noi ni se părea că acest demers ar fi putut fi asemănător unei reacții chimice instabile, acum putem spune că ingredintele de bază ale succesului nu au fost deloc întâmplătoare, ci au izvorât din caracteristicile echipei implicate în proces – Ambiție, Curaj și Leadership. Alphega este astazi un proiect care face parte din discuțiile de bugetare ale partenerilor și nu mai este un experiment în piața distribuției de produse farmaceutice. Am demonstrat că suntem un actor important care aduce valoare adaugată, fiind un excelent catalizator atât intern, cât și extern”, susține Adrian Florea – Director Inovație Alliance Healthcare România. Potrivit acestuia, în egală măsură, faptul că la 6 ani distanță s-a ajuns la cea mai mare comunitate de farmacii independente din România se datorează și producătorilor care s-au implicat activ la întărirea parteneriatului cu Alphega.

 

Sursa