Comuna brașoveană Drăguş a câştigat competiţia Satele Culturale ale României

dragus brasovComuna Drăguş din judeţul Braşov a obţinut cel mai mare punctaj în cadrul celei de a treia ediţii a competiţiei Satele Culturale ale României. “Sper ca, în continuare, comuna Drăguş să fie păstrător de tradiţie şi păstrător de port”, a declarat primarul din Drăguş, Gheorghe Sucaciu.

Următoarele localităţi clasate au fost Sângeorgiu de Mureş (Mureş) şi Ciocăneşti (Suceava), aceasta din urmă fiind şi câştigătoarea ediţiei din 2014. “Iubim această ţară, iubim România, iubim limba română, chiar dacă suntem minoritari. Soţia e româncă. Multiculturalitatea este o bogăţie pentru toată ţara”, a afirmat primarul din Sângeorgiu de Mureş, Sofalvi Szabolcs.

Spre deosebire de ediţiile anterioare, în acest an organizatorii au decis să acorde titlul de “sate culturale ale României” tuturor candidatelor care au întrunit cel puţin 80 de puncte, din totalul de 100 posibile. Astfel, distincţia a revenit unui număr de 22 de participante.

Nicolae Marghiol, preşedinte executiv al Asociaţiei Cele Mai Frumoase Sate din România (AFSR), organizator al competiţiei, a precizat că în urma acordării acestor premii asociaţia, alături de partenerii săi, Ambasada Franţei în România şi Delegaţia Wallonie – Bruxelles la Bucureşti, îşi ia angajamentul de a găsi finanţări pentru proiectele comunelor câştigătoare, de a le promova în cadrul diferitelor evenimente.

“Cum se va întâmpla şi la noi – şi se întâmplă deja în Italia, în Franţa – sunt sate care dispar. Vor dispărea şi în România. Probabil un sfert din satele româneşti vor dispărea. Asta înseamnă modernitatea. Civilizaţia ne împinge să venim către oraşe. (…) Şansa noastră este ca o parte dintre comunele României să poată supravieţui prin agricultură, turism rural, cultură”, a spus el, subliniind totodată importanţa dezvoltării infrastructurii.

Comunele care au mai obţinut, în acest an, titlul de sat cultural sunt: Miroslava (Iaşi), Vorona (Botoşani), Siseşti (Mehedinţi), Şiria (Arad), Tulgheş (Harghita), Vadu Crişului (Bihor), Izvoarele (Prahova), Jidvei (Alba), Cândeşti (Dâmboviţa), Băcia (Hunedoara), Horia (Constanţa), Bonţida (Cluj), Ruginoasa (Iaşi), Dudeştii Noi (Timiş), Corneşti (Cluj), Costeşti (Vâlcea), Văcăreni (Tulcea), Prundeni (Vâlcea), Arcani (Gorj). AGERPRES