Compania Wienerberger a anunțat că renunţă la achiziţia planificată a producătorului român de cărămizi Brikston şi îşi retrage cererea depusă în acest sens la autoritatea de concurenţă.
“Scopul nostru este să ne consolidăm platformele industriale și să accelerăm creșterea companiei. (…) Vedem în portofoliul pe care îl avem în prezent oportunități atractive de dezvoltare. Prin urmare, ne concentrăm pe extinderea platformelor existente, prin proiecte de creștere organică. De asemenea, nu exclud posibilitatea diversificării în viitor a portofoliului nostru local cu alte materiale de construcții”, a spus Heimo Scheuch, CEO al grupului Wienerberger.
În contextul în care renunță la achiziție, compania a anunțat că își retrage cererea depusă la Consiliul Concurenței pentru aprobarea tranzacției. De altfel, Consiliul Concurenței anunța în luna mai că investighează tranzacția prin care Wienerberger intenționa să cumpere Brikston de la fondul de investiții ADM Capital, în contextul în care ”este susceptibilă să creeze obstacole semnificative în calea concurenței efective prin crearea unei poziții dominante pe piața producerii și comercializării de cărămizi și blocuri ceramice din România, ceea ce ar putea avea ca efect majorarea prețurilor”.
Grupul Wienerberger este prezent în România din 1998 şi este unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcţii din ţară. Compania operează în total şase unităţi de producţie de cărămizi şi pavaje şi are aproximativ 470 angajaţi. Wienerberger a mai cumpărat în 2016 și fabrica de cărămizi din Buzău a omului de afaceri Omer Susli, fostul proprietar al lanțului de bricolaj Praktiker România. Pe lângă aceasta, Wienerberger mai are în România fabrici la Gura Ocniţei (judeţul Dâmboviţa), Sibiu şi Triţenii de Jos (judeţul Cluj).
Fondul de investiţii Asia Debt Management Capital (ADM Capital) din Hong Kong a cumpărat în 2014 Ceramica Iași/Brikston de la fondul american Advent, în urma unei tranzacții estimate la circa 10 milioane de euro. Deși prețul pe care austriecii de la Wienerberger l-ar fi plătit pentru afacerea cu cărămizi Brikston nu a fost dezvăluit, surse din piață au indicat anul trecut o valoare de 20-30 de milioane de euro.