Compania Teva a cumpărat fabrica de medicamente oncologice Actavis-Sindan Pharma

Compania farmaceutică israeliană Teva este noul proprietar al fabricii de medicamente oncologice Actavis-Sindan Pharma din București, după acordul de la nivel internațional prin care Teva preia divizia de medicamente generice a grupului Allergan (fost Actavis), din care face parte și unitatea din România.

La nici o lună de la finalizarea tranzacției dintre Actavis și Allergan, în urma căreia Actavis a preluat numele companiei pe care a cumpărat-o, noul grup a vândut divizia de medicamente generice către Teva, pentru 33,75 de miliarde de dolari în numerar și 6,75 de miliarde de dolari în acțiuni (sub 10%), anunțând că se va concentra pe un nou model de business – Growth Pharma. Finalizarea tranzacției este estimată pentru primul trimestru din 2016.

În România, prin preluarea activității Allergan-Actavis, Teva urcă de pe locul 17 pe 9 pe piața farmaceutică locală, cu vânzări cumulate de circa 474 milioane lei (107 milioane euro) și o cotă de piață de 3,8%, potrivit calculelor PROFIT.ro pe baza datelor Cegedim din perioada iulie 2014 – iunie 2015.

Actavis a cumpărat fabrica de medicamente oncologice Sindan în 2006, pentru 147,5 milioane euro. Fabrica Sindan exportă medicamentele în 60 de state.

În urma achiziției, Teva va intra în top 10 companii farmaceutice la nivel global, pe locul 9, cu vânzări estimate la 26 miliarde dolari. Compania israeliană ocupă de mai mulți ani primul loc în topul producătorilor de medicamente generice la nivel mondial.

Potrivit estimărilor Teva, în 2015, primul loc în topul companiilor farmaceutice la nivel mondial va fi deținut de Johnson&Johnson (71 miliarde dolari), urmat de Bayer (52 miliarde dolari), Novartis (52 miliarde dolari), Roche (50 miliarde dolari), Pfizer (46 miliarde dolari), Sanofi (40 miliarde dolari), Merck (40 miliarde dolari), GSK (37 miliarde dolari), New Teva (26 miliarde dolari) și AstraZeneca (24 miliarde dolari).