Compania Centric IT Solutions își extinde spațiul de birouri la Iași

palas birouriFurnizorul de soluții software Centric IT Solutions a închiriat 1.700 de metri pătrați în parcul de birouri United Business Center Palas Iași, unde va ocupa în total o suprafață totală de 4.000 de metri pătrați. Compania are deja 200 de persoane angajate la Iași, iar în următorii 3 ani are în plan dublarea acestui număr.

“Intenționăm să ne extindem prin oameni competenți, iar dublarea numărului de angajați este o provocare în contextul pieței actuale de IT. (…) pentru a reuși avem nevoie de o strategie bine definită. Și aici vorbim de direcții noi, în care vom investi constant: R&D, Cyber Security, Cloud și DevOps”, a declarat Andrei Spițelnicu, operations manager Centric IT Solutions.

Centric IT Solutions este parte a grupului Centric International, care oferă servicii IT, financiare, precum și soluții în domeniul ingineriei și al consultanței. Sediul central se află în Olanda, dar compania are deschise birouri în 10 țări, ce găzduiesc aproximativ 5.000 de angajați.

Printre clienții Centric IT Solutions se numără TNT, ING Bank, Ernst & Young, Lafarge, Office Depot, Reckitt Benckiser, Decathlon și Emerson Process. Proiectele aflate în derulare includ migrarea de tehnologii, dezvoltarea de noi soluții, precum și extinderea aplicațiilor software deja existente.