Comisia Europeană a aprobat un program de 100 milioane euro pentru IMM-urile din România

comisia-europeanaComisia Europeană a adoptat Programul Operațional “Inițiativa pentru IMM-uri” 2014-2020, în valoare de 100 de milioane de euro.

Valoarea investiției oferite prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), sub formă de garanții, este de așteptat să crească de patru ori — până la 400 de milioane de euro sau mai mult — datorită efectului de pârghie al investițiilor private în credite pentru IMM-uri, se precizează într-un comunicat al Cabinetului comisarului european pentru Politică Regională, Corina Crețu.

Programul României este al patrulea de acest gen pentru perioada 2014-2020, iar scopul ‘Inițiativei pentru IMM-uri’ este de a încuraja statele membre să utilizeze inițiativa comună elaborată de Comisie și Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru a stimula accesul la finanțare al întreprinderilor mici europene care se confruntă cu constrângeri financiare.

“Astăzi, România s-a alăturat grupului de state membre care doresc să îmbunătățească mediul de afaceri pentru IMM-uri, prin alocarea a 100 de milioane de euro din Fondul UE pentru Dezvoltare Regională, pentru a contribui la finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii. Într-o țară în care IMM-urile reprezintă mai mult de 99% din numărul total de întreprinderi și care se confruntă cu nevoi serioase de finanțare externă, acest program sprijină întreprinzătorii tocmai pentru a avea acces la produsele de creditare în condiții mai bune. De asemenea, această inițiativă le va permite IMM-urilor să fie mai inovatoare și competitive și să se extindă pe piețele regionale, naționale și internaționale”, a afirmat Corina Crețu.

Potrivit lui Vasile Dîncu, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Inițiativa pentru IMM-uri reprezintă un instrument inovator, destinat să stimuleze competitivitatea. “Țintind unul dintre cele mai critice aspecte legate de funcționarea IMM-urilor din România — și anume: accesul la finanțare — și folosind efectul multiplicator de cel puțin 4 ori, Inițiativa pentru IMM-uri reprezintă un instrument inovator, destinat să stimuleze competitivitatea. Acest sprijin le va permite IMM-urilor să reziste pe piață, să depășească cu succes primele etape ale activității lor și le va ajuta apoi să se dezvolte, pentru a putea concura pe piața globală. Totodată, prin partajarea riscurilor, Inițiativa pentru IMM-uri creează un cadru din care au de câștigat atât întreprinzătorii — prin cereri de împrumuturi financiare—, cât și intermediarii financiari — prin oferte de credite—, fiind creat astfel un mediu sigur pentru derularea afacerilor”, a precizat Dîncu.

O evaluare din 2013 a “Inițiativei pentru IMM-uri” a UE scoate în evidență rezultatele unui studiu care menționează dificultățile în obținerea de finanțare externă și estimarea valorii creditelor de care firmele ar avea nevoie, dar care nu pot fi obținute de la sistemul bancar. Acesta arată că, pentru o mare parte a IMM-urilor din România, accesul la finanțare reprezintă cea mai mare preocupare a antreprenorilor.

O altă evaluare recentă realizată pentru România estimează deficitul de finanțare externă pentru IMM-uri la aproximativ 3,4 miliarde de euro până în 2020, acoperind nevoia de diferite tipuri de instrumente financiare (garanții, împrumuturi cu risc împărțit, micro-creditare, investiții de capital). AGERPRES