Primăria Municipiului Iași și Muzeul Municipal „Regina Maria”, în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal din Sibiu și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, anunță deschiderea expoziției „Albertina & Brukenthal la Iași”, care va avea loc joi, 12 octombrie 2023, de la ora 17.00, la Palatul Braunstein.
Recunoscut ca „poate cel mai rafinat și frumos din Europa”, Muzeul Albertina din Viena (Austria) deține o valoroasă colecție de gravuri și desene, cuprinzând lucrări de Michelangelo, Dürer, Rembrandt, Rubens, Schiele etc. Muzeul Național Brukenthal din Sibiu gestionează și promovează o impresionantă colecție de gravură, cu lucrări semnate de Marcantonio Raimondi, Agostino Carracci, Hendrick Goltzius, Egidius Sadeler, Boetius şi Schelte Bolswert, Cornelis Galle, Lucas Vorsterman, Jan Saenredam, Cornelis Bloemaert, Jacques Callot, Antoine Masson, Claude Mellan, Robert Nanteuil, Giambattista Piranesi sau Giovanni Battista Tiepolo.
Expoziția „Albertina și Brukenthal la Iași” urmărește să pună împreună cele două mari muzee ale lumii, într-un spațiu generos administrat de o a treia instituție emblematică de cultură din Iași – Muzeul Municipal „Regina Maria”.
Lucrările care vor fi expuse au menirea nu doar să aducă bucurie privitorilor încântați de frumusețea lor, ci și să deschidă noi orizonturi de înțelegere a spiritului iluminist, manifestat prin artă în Europa și, implicit, în spațiul românesc.
Datorită colaborării dintre instituțiile organizatoare, Primăria Municipiului Iași, Muzeul Albertina, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, publicul vizitator va avea oportunitatea să descopere, într-un oraș capitală a culturii, gravuri și desene realizate de unii dintre cei mai importanți artiști ai lumii.