santier_autostradaProgramul de întreținere și reparații curente pe timp de vară aferent rețelei de drumuri naționale și autostrăzi este în plină desfășurare și este programat să dureze până în luna septembrie, informează Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).

„Lucrările sunt executate sub trafic, pe suprafețe relativ restrânse, pe perioade scurte de timp, de la câteva zile la maximum două săptămâni, cu restricții de circulație în baza unor acorduri cu Poliția Rutieră Română.CNADNR asigură semnalizarea lucrărilor prin instalarea de semafoare sau cu ajutorul muncitorilor de la drumuri prin dirijarea traficului alternativ pe o cale”, se arată în comunicatul companiei de drumuri.

Astfel, în luna iulie, CNADNR desfășoară lucrări de întreținere și reparații în cadrul Direcției regionale de drumuri și poduri Timișoara (DRDP), pe DN 59, între Jebel și Voiteg, la DRDP Craiova pe DN 6 — limită județ Teleorman — Caracal, județul Olt, pe DN 6 — Turnu Severin — limită DRDP Timișoara, județul Mehedinți, pe DN 64 — Drăgășani — Râmnicu Vâlcea, pe DN 55 A — Bistreț — Ghidici, județul Dolj, pe DN 56 C — Gârla Mare — Izvoare, județul Mehedinți, DN 67 — Bălcești — Polovragi, județul Gorj, DN 65 — Slatina — limita județe Argeș și Olt, DN 67 A — Corcova — Strehaia, județul Mehedinți.

De asemenea, la DRDP Brașov, lucrările se vor desfășura pe DN 1A — Săcele — limită Brașov, DN 10 — Prejmer — intersecție DN 11 — Teliu, DN 73A — Predeal — Râșnov — Șercaia, DN 1 — Predeal, km 144+000 — km 145+000, DN 7 — Lazaret — Tălmaciu, DN 7C — Bâlea Lac — Cârțișoara, DN 14B — Limita județ Alba — Micăsasa — Copșa Mică, DN 1 Arpașu de Jos — Miercurea Sibiului, DN 14A — Blăjel — Botorca, DN 14 A — Botorca — Iernut, DN 15 Reghin — Ciobotan, DN 13A — Chibed — Sovata, DN 13A Sovata — Miercurea Ciuc, DN 12A — Miercurea Ciuc — Frumoasa, DN 13A Sovata — Corund—Bisericani, DN 10 Crașna — Brădet, DN 11C Târgu Secuiesc — Bixad, DN 13E — Reci — Întorsura Buzăului.

La DRDP Constanța, lucrările de reparații se vor executa pe DN 21 — Brăila — Vărsătura, DN 22B — Brăila — Galați,
DN 22D — Horia, km 35+500 — km 40+490, DN 22D — Ciucurova — Slava Rusă.

Pentru a diminua efectele asupra traficului, aceste lucrări se desfășoară, conform avizelor obținute în colaborare cu poliția rutieră, de regulă, de luni până joi în intervalul orar 9,00 — 17,00 și vineri între 9,00 — 12,00. Sâmbătă și duminică, de la caz la caz, se efectuează lucrări, în funcție de intensitatea traficului rutier de pe tronsonul de drum vizat.

CNADNR reamintește că lucrările nu se pot desfășura, de regulă, pe timpul nopții deoarece nu sunt condiții optime de asigurare a siguranței circulației și calității lucrărilor.AGERPRES