Ultima parte a evenimentului Supply Chain & Logistics Forum & Expo, de pe 30 septembrie, a fost dedicată unui panel de dezbatere moderat de Cosmin Băroiu, General Manager, Mantis România și Daniel Drăgan, Managing Partner, BusinessMark.
„Această criză pandemică a fost, pentru noi toți, un exercițiu de adaptare la noile nevoi din piață. Cu o agilitate foarte, foarte mare, am reușit să ne adaptăm într-un timp scurt. Proiectele s-au văzut de la începutul pandemiei și continuă. Noi lucram la un nou website înainte de debutul pandemiei, însă ne-a ajutat foarte mult să știm ce își dorește clientul și cum ne putem adapta la nevoile lor”, a explicat Claudia Badea, Ecommerce and Crosschannel Director, Cora România.
„În pandemie, am luat mai multe decizii importante pe zona de e-commerce, precum implementarea unui warehouse management system. Am setat o prioritate a unor proiecte pe termen scurt, mediu și lung, astfel încât le continuăm și pe anii viitori. Este foarte importantă setarea priorităților și comunicarea cu celelalte departamente din cadrul companiei. Decizia de a implementa acest proiect s-a conturat din strategia de e-commerce, însă pe măsură ce am început să analizăm am realizat că e la fel de important și în hypermarket, pentru că eficientizează toate procesele”, a mai spus Claudia Badea.
Despre importanța comunicării a vorbit și Laura Simion, Logistics Director, Flanco România: „Cred că cele mai importante sunt planificările realiste, comunicările interne, între departamente, dar și externe, cu furnizorii – acestea sunt esențiale. Nu poți să faci investiții și implementări fără să îți chemi la masa discuțiilor toți partenerii. Trebuie să ne întrebăm și ce facem pentru viitor? Te apuci să faci schimbări și implementări, însă când vorbim despre digitalizare, România este o țară cu zeci de hârtiuțe. Noi am început un proces de a scoate toate hârtiile din magazine, lucru care are impact asupra tuturor proceselor pe care noi le făceam în magazine. Toți au trebuit să își refacă procesele, astfel încât să respectăm și legislația. Acum o lună am trecut la implementarea primelor etichete electronice – toți facem campanii, toți modificăm prețurile la un moment dat, astfel că trebuie să treci la digitalizare.”
Pe 30 septembrie 2022, BusinessMark a organizat la București cea de-a X-a ediție a Supply Chain & Logistics Forum & Expo, eveniment dedicat specialiștilor din logistică. Cei care nu au ajuns la eveniment pot solicita înregistrarea conferinței pe site-ul BusinessMark, în secțiunea On Demand.
Supply Chain & Logistics Forum & Expo este un eveniment organizat de BusinessMark. Platformele Oameni și Companii – GlobalManager.ro, Administratie.ro și EventsOnline.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.