Ciprian Dascălu va fi noul economist şef al Băncii Comerciale Române

Ciprian Dascălu va fi noul economist şef şi director de cercetare la Banca Comercială Română (BCR) din 15 ianuarie, a anunţat banca. El îi succede lui Horia Braun-Erdei, numit la 1 noiembrie 2019 preşedinte executiv (CEO) al Erste Asset Management România.
În vârstă de 40 de ani, Ciprian Dascălu lucrează în sistemul bancar din 2003, acumulând o experienţă consistentă în macro şi micro economie, pieţe financiare şi modele economice, dar şi în statistică, managementul riscului, retail & corporate banking.
Înainte de a se alătura echipei BCR, el a deţinut poziţia de economist şef al ING Bank România, începând cu 2015. Ciprian a mai ocupat funcţia de economist în Direcţia de Politici Monetare a BNR (2003-2006), Senior Trader la Millennium Bank (2007-2014), precum şi cea de Market Business Manager în cadrul trezoreriei Unicredit Tiriac Bank (2015).
Ciprian Dascălu a absolvit Facultatea de Finanţe & Bănci, din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, urmată de un master DOFIN în domeniul financiar-bancar. AGERPRES