Este cunoscut deja ca criza generata de pandemia de Sars-CoV-2 a adus cu sine o serie de efecte secundare. De la problemele de ordin sanitar si pana la cele legate de mobilitate, acestea au schimbat felul in care se desfasoara viata noastra dar si evolutia economiei. Insa un ale efect secundar a dat fiori, mai ales producatorilor din sectorul electronic…

Ciprian Birsan, Business Analyst si Analist financiar cu 16 ani de experienta, detaliaza: „Este vorba de binecunoscutele cipuri, care sunt folosite in sectorul electronic – tot ce inseamna tehnoloogie, de la masini electrice pana la telefoane, console de jocuri, etc. au de suferit in momentul de fata mai ales in randul producatorilor din aceasta zona. Se pare ca multe sectoare si-au revenit sau sunt pe cale de a-si reveni, insa sunt multe efecte pe care pandemia le-a lasat. In toate zonele de productie, acei producatori isi revin foarte greu la valorile pe care la aveau inainte de pandemie. Practic, ei produc in momentul de fata, dar o fac in cantitati mult mai mici decat valorile pe care le aveau inainte de pandemie. Au renuntat la o parte din angajati, la o parte din capacitatile de productie sau la o parte din pietele pe care le deserveau, iar acest lucru s-a perpetuat pe un lant intreg in piata si isi lasa efectele si in ziua de astazi”.

Cea mai mare problema a fost legata de imposibilitatea reinnoirii stocurilor, a explicat Birsan, cu ocazia evenimentului financiar online „Earnings Report – Cum arata rezultatele financiare pe S1 pe pietele externe”: „Problemele pleaca de la partea de exploatere a materiilor prime, probleme care pe intreg lantul de productie nu se diminueaza ci, dimpotriva, se accentueaza. Din discutiile cu cei din sectorul electronic, ei spuneau <<Noi aveam stocuri pentru 3-4 luni si, in acest context, de fiecare data cand treceam de mijlocul stocului, faceam comenzi noi>>. In momentul de fata, ei spun ca nu reusesc sa achizitioneze noi produse, nu reusesc sa isi tina stocurile pe plus. Practic, in momentul de fata, foarte multe din stocuri sunt aproape 0. Un vapor sta 3 luni in port, in China, si asteapta sa fie incarcat. Aparitia variantei Delta a virusului a facut ca masurile restrictive sa fie cu adevarat foarte serioase. Totul se face sub o supraveghere foarte atenta, sub capacitatea pe care o au vasele care intra in zona respectiva. Pe langa faptul ca pe tot lantul de produse sunt probleme, avem probleme foarte mari si cu transportul din punctul A in punctul B materii prime, produse finite, etc”.

Cand se va rezolva problema? Estimarile nu sunt incurajatoare: „Estimarile pe care specialistii le dau in acest moment, pentru revenirea la o situatie normala sunt, in acest moment, de 6-12 luni”, a concluzionat Birsan.