Românca Ana Scripcariu-Ochiai a absolvit în martie 2016 ca șefă de serie și sefă de an secția de pictură în ulei, în manieră occidentală, a Universității de Arte din Tokyo, Japonia, cea mai prestigioasă din Orientul Îndepărtat și regiunea Asia-Pacific.
Ana este fiica unui român și a unei nipone și, în virtutea rezultatelor ei excepționale la studii, a participării cu lucrări proprii la numeroase expoziții și la alte activități academice și studențești a fost desemnată șefa de serie și de an de către conducerea universității și a primit diploma de la rectorul Miyata, o autoritate foarte respectată în mediul universitar și artistic nipon, dar și global.
Deși absolventă a secției de pictură a Universității de Arte din Tokyo (Tokyo Geijutsu Daigaku), Ana Scripcariu a arătat încă din primul an de studenție mult interes pentru arta contemporană, studiind diverse forme de expresie mixed-media și multimedia, și abordând în echipe multidisciplinare de studenți ai universității ei subiecte complexe și adesea controversate precum problematica mediului, schimbarea climatică, problematica locuirii, identitatea – și uneori drama – persoanelor cu origini etnice altele decat ale majoritarilor, migrația din Orientul Mijlociu și nordul Africii ș.a.
Într-o lucrare (expusa în contextul unui performance, cu alura de matsuri – sarbatoare japoneza) din anul I inițiată de ea, Ana a imaginat Pamantul ca un sumotori (luptator tradițional de sumo, artă marțială modernă niponă, cu semnificații religioase încă importante, cu rădăcini seculare extrase în special din shintoism, credinta ancestrală a japonezilor) supraponderal, care, de gras ce a ajuns, e pe punctul de a plezni.
Într-o expoziție de dată foarte recentă, Ana Scripcariu-Ochiai a atacat frontal problematica identității persoanelor cu părinți proveniți din culturi foarte diferite, așa cum este și cazul ei. Tatăl ei este român, mama japoneză și deși ea se simte și româncă și niponă (sau, mai bine zis arata ca o straină – după parerea japonezilor, dar ea se simte japoneză), sunt multe situații în care dilema identității proprii este o problemă mult mai complicată decât la prima vedere, ce pare adesea insolvabilă.
Este, poate, și încercarea exorcizării unei traume ce datează din perioada liceului, când Ana a fost hărțuită ani la rând pe motiv că arăta altfel decât majoritarii. În lucrarea sa, tânăra artistă folosește mai multe medii: fotografii de epocă pe care le-a cumpărat împreună cu tatăl ei din diverse anticariate și târguri de vechituri din București, sunete înregistrate în București și Constantinopol, etc.
În altă expoziție organizată în Tokyo, după o excursie de studii finanțată de către universitatea ei și primită ca premiu în vara lui 2015, care a inclus mai multe destinații din Turcia si Europa, între care și Istanbulul, Ana s-a documentat despre rolul (și jocul) Turciei ca țară de tranzit a tsunami-ului migrator la care este expusă Europa în ultimii câțiva ani. Ea a înțeles că istoria Turciei, a Bizanțului și a Imperiului Roman ascund chei nebanuite ale actualei crize, adesea ignorate de politicieni și geostrategi ce dovedesc o miopie, o lipsă de leadership, si lipsă de viziune – remarcabile.
Ana Scripcariu își va continua studiile la nivel post-universitar și intenționează să participe cu lucrări ale sale în expoziții din România și Europa, în galerii publice și private, și, de ce nu, în rezidențe artistice oferite de Institutul Cultural Român sau de alte instituții culturale.
