Cifră de afaceri și cotă de piață în creștere pentru Antibiotice Iași

Antibiotice IașiAntibiotice Iaşi a avut anul trecut un profit net de 27,1 milioane lei, în scădere de la 31,1 milioane lei în 2014 dar mai mare faţă de cel bugetat, potrivit datelor anunţate de producătorul de medicamente.

Veniturile din vânzări au urcat de la 318,9 milioane lei la 330 milioane lei, însă principalele categorii de cheltuieli (cu materiile prime şi produsele consumabile, respectiv alte cheltuieli de exploatare) au înregistrat majorări uşor mai mari, ajungând la 118,8 milioane lei, respectiv 112 milioane lei.

Compania arată într-un raport transmis bursei că şi-a continuat consolidarea pe piaţa farmaceutică românească. Astfel, deşi piaţa a scăzut pentru prima dată în ultimii ani, atât valoric (cu 0,87%) cât şi cantitativc (cu 4,74%), Antibiotice a avut cea mai mare creştere din topul celor mai mari 15 companii. Compania a ajuns la o cotă de piaţă de 2,45% valoric şi 5,56% din punct de vedere al volumului de vânzări.

Antibiotice este lider pe segmentele unguentelor, supozitoarelor şi pulberilor injectabile şi principalul furnizor de medicamente pentru segmentul de spitale, produse generice şi OTC. Statul controlează, prin Ministerul Sănătăţii, 53,02% din acţiunile companiei.