Chromebook a fost lansat în România și este vândut în exclusivitate în rețeaua Orange

ChromebookGoogle a prezentat Chromebook, primul produs din divizia de hardware lansat oficial de compania americană în România. Deşi Chromebook se comercializează deja în alte ţări în mai multe variante, în România va fi disponibil doar modelul produs de HP. Chromebook va fi vândut în exclusivitate de Orange, la preţul de 99 de euro împreună cu un abonament Net 24 valabil pe 2 ani.

Chromebook este un laptop ce utilizează sistemul de operare Chrome şi este destinat, în principal, celor care preferă să lucreze în cloud. Astfel, dispozitivul are o memorie internă de tip SSD de 32 de GB şi un procesor de tip Intel. Chromebook cântăreşte 1,2 kilograme, iar timpul necesar procesului de boot (deschiderea laptop-ului) este de doar câteva secunde. Ecranul este de 11,6 inci, cu tehnologie HD, iar autonomia bateriei este de aproximativ 8 ore şi un sfert (utilizare mixtă).

Accesul la Chromebook se realizează prin contul de Gmail, iar documentele şi aplicaţiile folosite sunt salvate automatul în cloud-ul Google Drive; sincronizarea se realizează de fiecare dată când Chromebook-ul se conectează la internet. În acelaşi timp, aplicaţii precum Gmail Offline sau Google Docs permit salvarea locală a documentelor în lucru atunci cânt laptul este folosit în modul offline. Chromebook vine cu cele mai populare aplicaţii Google preinstalate, iar utilizatorii pot accesa mai multe programe în Chrome Web Store.