Christina Meinl: Consumul de cafea la domiciliu a crescut, în timp ce consumul în afara casei s-a adaptat

În timp ce situația actuală sugerează că, de la începutul pandemiei, a existat o scădere generală a consumului de cafea, în principal cauzată de blocarea cafenelelor din întreaga lume, cererea de cafea de înaltă calitate rămâne.

Cercetările recente comandate de către Asociația Specială a Cafelei (SCA) sub președinția Christinei Meinl, Head of Innovations la Julius Meinl, indică o creștere a consumului la domiciliu, în timp ce consumul în afara casei s-a adaptat pentru a oferi aceeași experiență a servirii cafelei, respectând noi reguli și măsuri de distanțare socială. Cercetarea a evidențiat, de asemenea, alte modificări ale comportamentelor de cumpărare ale consumatorilor, care indică recuperarea, cum ar fi o creștere semnificativă (5,38%) a achizițiilor de tip ridicare comandă (servire to-go) și a achizițiilor online.

Astfel, Julius Meinl, care a înregistrat cel mai bun an din istoria companiei în 2019, cu o creștere a vânzărilor de + 4,5% și o creștere a profitului de + 15%, rămâne optimist cu privire la viitorul său ca marcă de frunte în industria premium a cafelei, în ciuda impacturilor provocate de Covid-19. Compania de familie și marca HoReCa premium numărul 1 din Austria, CEE, țările adriatice, Rusia și Dubai, consideră că strategia de marcă a soluțiilor inovatoare și consistența în calitate și servicii o poziționează în mod unic pentru recuperare în 2021 și nu numai.

Christina Meinl împărtășește previziunile sale cu privire la efectele COVID-19 asupra industriei: „Cum era de aşteptat, având în vedere blocarea globală, restricțiile de distanțare socială și impactul financiar personal asupra cheltuielilor consumatorilor, a existat o scădere semnificativă a vânzărilor şi consumului în afara casei. Pe termen scurt, este posibil ca industria să simtă efectele acestui lucru, totuși există încă motive pentru a fi plini de speranță. Creșterea vânzărilor online demonstrează faptul că cererea consumatorilor de cafea de înaltă calitate, ca produs premium mai accesibil, rămâne și are potențialul de a alimenta creșterea pe termen lung. Business-urile din HoReCa care se concentrează pe servirea cafelei premium și oferă o experiență de înaltă calitate vor atrage, pe termen lung, consumatori noi şi vor reuşi loializarea clientelei, în punctele lor de vânzare”.

În timp ce pandemia a afectat industria la fiecare nivel al lanțului valoric al cafelei, aceste provocări au dus, de asemenea, la o inovație accelerată în sector. Ca lider în sector, Julius Meinl a folosit perioada de blocare pentru a dezvolta concepte pentru clienți, pentru a face trecerea la noul normal cât mai lin. Acest lucru a început cu lansarea a „Safer Coffee Preparation”, un program implementat la nivel global, gândit atât pentru sprijinirea locațiilor partenere, cât și pentru clienții acestora. Acesta avea ca scop siguranța consumatorilor și asigurarea că în locațiile respective sunt urmate standardele necesare limitării infectărilor cu COVID-19 și a fost atestat și aprobat de către profesorul Ojan Assadian, în numele Societății Austriece pentru Controlul Infecțiilor (ASIC).

Pe măsură ce business-urile de tip to-go și takeaway au devenit din ce în ce mai importante, brandul a dezvoltat, de asemenea, un nou concept Coffee 2 Go, care include pahare biodegradabile to-go și materiale dedicate comerțului pentru a-și sprijini partenerii HoReCa la nivel global și pentru a-și continua eforturile de operare durabilă.