China va deveni a treia piață mondială a chirurgiei estetice în 2019

chirurgie esteticaChina va deveni a treia piață mondială a chirurgiei estetice în 2019, fiind depășită doar de SUA și Brazilia, și își va dubla veniturile în acest sector în următorii patru ani. Potrivit unui studiu al Asociației de Chirurgie Plastică și Estetică din China, publicat de China Daily, acest sector este estimat în prezent la 62,6 miliarde de dolari, cifră care se va dubla în 2019 (depășind 120 de miliarde de dolari) și care va plasa China pe locul trei în lume în această industrie.

Pe de altă parte, China este deja, potrivit datelor din 2013, a treia țară din lume unde se realizează cele mai multe operații estetice, un domeniu în care SUA și Brazilia ocupă primele locuri în acest top.

Șapte milioane de chinezi au trecut prin sălile de operație anul trecut (majoritatea femei), deși studiul avertizează că numărul ar putea fi mai mare, având în vedere că numeroși pacienți recurg la clinici “necalificate” care constituie un risc pentru sănătatea lor.

Operațiile cele mai obișnuite sunt diferite de ceea ce caută occidentalii: chinezii doresc modificarea pleoapelor pentru a mări ochii sau lungirea piramidei nazale. Sunt urmate de o creștere a bustului și de liposucții.

Studiul relevă că există 10.000 de clinici estetice în țară și că numărul lor crește cu 30 la sută pe an. Există însă și un număr mare de chinezi care optează pentru operațiile în străinătate, Coreea de Sud fiind principala destinație, cu peste 60.000 de chinezi operați anul trecut. AGERPRES