Compania de consultanță în comunicare strategică și data intelligence Cheil | Centrade, hub-ul pentru Europa de sud-est al rețelei Cheil Worldwide, a câștigat primul trofeu la Effie Europe Awards din istoria agenției, un Silver Effie în categoria Positive Change: Social Good – Non-Profit, pentru campania împotriva violenței domestice, „Teatrul cadourilor dăruite din vină”, dezvoltată alături de Asociația ANAIS. Acesta este și primul trofeu Effie Europe obținut în premieră de rețeaua Cheil.

Succesul obținut la Gala Effie Europe celebrează eficiența acestei campanii pro-bono, ce a adus rezultate palpabile în lupta împotriva violenței domestice, dintre care cel mai important este creșterea cu peste 790% a donațiilor pentru această cauză. „Teatrul cadourilor dăruite din vină” a mai obținut și Marele Premiu al festivalului IAB Europe Mixx Awards 2022, dar și două trofee de Aur în categoriile Branded Content și Non-Profit/CSR, o premieră absolută pentru România la acest festival. Două trofee de Bronz la Cresta Awards Londra 2021 și, respectiv, Caples Awards Londra 2022, completează lista premiilor obținute la festivaluri globale dedicate creativității în comunicare. În 2021, campania a obținut la IAB MIXX Awards 2021 Grand Prix-ul, dar și două trofee de Aur pentru Best Branded Content Campaign și Best Corporate Social Responsibility Campaign. Tot în 2021 a mai luat Aurul de la Internetics la secțiunea Social Campaigns.

„Teatrul Cadourilor Dăruite din Vină” este prima serie de teatru experimental în care protagoniștii de pe scenă sunt jucării reale aparținând victimelor violenței domestice. Personajele au prins viață prin bunăvoința celor mai premiați actori români, de la Medeea Marinescu la Victor Rebengiuc, care au dat voce protagoniștilor, dar și a unor companii de producție din sfera entertainment-ului, cum ar fi artiștii păpușari de la The Lightwave Theatre Company, echipa de scenografi, animatori și producători de la Les Ateliers Nomad, trupa de dans de la Mike’s School of Dance sau fotograful Adi Bulboacă.

Cele 8 episoade au putut fi vizionate pe daruitdinvina.ro, dar și pe platforma românească de conținut online Streamerse.net, unde oamenii au putut dona pentru cauză. Campania a atras parteneri de prestigiu, precum postul de televiziune Prima TV care a dedicat conținut editorial în prime-time cauzei și Casa de Licitații de Artă Artmark, unde jucăriile au fost licitate pentru a strânge fonduri pentru a ajuta victimele violenței domestice.

“Această campanie este una cu totul specială. Atât prin tema abordată (comportamente ce mențin femeile în relații abuzive), prin rezultatele ce au contribuit la prevenirea recidivei în abuzul domestic, dar și prin prisma premierelor la nivelul rețelei Cheil, cât și la nivelul industriei creative românesti, onorând astfel numele Cheil care înseamnă “First” în limba coreeană. «Teatrul Cadourilor Dăruite din Vină» este campania ce a adus României primul Grand Prix și două trofee de aur la IAB Mixx Europe Awards. Este campania ce ne-a adus primul trofeu la Effie Europe, aceasta fiind o premieră pentru Cheil Worldwide. Dorim să le mulțumim sutelor de voluntari și parteneri care au pus umărul la această realizare extraordinară, dar mai ales echipei Fundației Anais. Pasiunea lor merită din plin acest premiu”, afirmă  comentează Mihai Gongu, Executive Creative Director, Cheil | Centrade.

Cheil | Centrade și Asociația ANAIS colaborează din 2019, într-un efort comun de creștere a gradului de conștientizare publică privind amploarea și gravitatea problemei violenței domestice din România, cu toate consecințele sale sociale pe termen mediu și lung.

Colaborarea a debutat cu #VociNetacute, campania care a dat curaj femeilor să rupă tăcerea și să dea glas propriilor povești. Prin intermediul filmului experiment “Voci Netăcute”, compus din mărturii ale victimelor surprapuse peste scene din filme mute, campania a scos la lumină diferitele tipuri de violență domestică la care femeile pot fi expuse, de la abuzul psihologic la cel economic sau sexual.

A urmat campania #IzoleazăViolența, lansată în contextul distanțării sociale impuse în pandemia COVID-19 ce a tras un semnat de alarmă privind escaladarea violenței domestice în timpul stării de urgență și a izolării la domiciliu, printr-o platformă digitaltă dedicată și o serie de filme și postere inspirate din relatările posturilor de știri legate de virus.

Cea mai recentă inițiativă este cea lansată în martie anul acesta, cu ocazia ridicării restricțiilor legate de pandemie, subliniind faptul că “Unele măști rămân”.