Cel mai important furnizor de energie electrică și gaze din sud-vestul României, CEZ Vânzare, a intrat și pe piața din estul țării și a deschis prima sa reprezentanță în Capitala Modovei, la Iași. Oamenii de afaceri ieșeni au avut ocazia să afle direct de la reprezentanții CEZ Vânzare care sunt avantajele serviciilor oferite și să discute cu managementul companiei, în cadrul evenimentului de lansare organizat la Little Texas, pe 5 octombrie.

Lansarea de la Iași face parte din programul de extindere CEZ Vânzare la nivel național, aceasta fiind cea de-a doua reprezentanță deschisă în afara Olteniei, zona tradițională de operare CEZ Vânzare, după ce a deschisă în Timișoara la sfârșitul anului 2016.

„Ne bucurăm că putem oferi și în Capitala Moldovei avantajele de care se bucură clienții CEZ Vânzare din alte regiuni ale țării: oferte personalizate adaptate fiecărui client, servicii de calitate și consultanță permanentă. Cu ajutorul acestor beneficii, ne dorim ca partenerii noștri care oferă produsele CEZ Vânzare să construiască o relație pe termen lung cu firmele și consumatorii din Iași”, a precizat Cornelia Szabo, Președinte al Directoratului CEZ Vânzare.

Parte a Grupului CEZ în România, CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, cu circa 1.420.000 de clienți, atât consumatori rezidențiali, cât și din zona de business și instituționali. CEZ Vânzare furnizează energie electrică în toate județele țării, oferind clienților săi pachetul dual de energie electrică și gaze naturale încă din anul 2010.