Furnizorul de renume mondial în industria automotive Hella a inaugurat, la Oradea, în clădirea Trade Centre, un nou centru tehnic de proiectare şi dezvoltare automotive, având o echipă de 15 ingineri, condusă de Sebastian Nicoară.

Este a patra locaţie cu acest profil din Hella România, după centrul din Craiova şi cele două din Timişoara, urmând o alta la Iaşi.

„Mai mult decât, poate, orice altă industrie, puterea transformatoare a automotivelor are o influenţă majoră asupra vieţii noastre. Avem 1.500 de ingineri care deservesc 3.000 de experţi din producţie, care la rândul lor sunt deserviţi de alte centre de logistică. Încet, încet aripile se desfăşoară şi învăluie cumva un ecosistem foarte mare. Este o industrie care porneşte de la un inginer, dar se ramifică şi înglobează un întreg arsenal de domenii, experţi şi potenţial. Puterea automotivelor vine de la o idee, o viziune şi aduce acest bine – care, la urma urmei, transformă maşinile de pe stradă – îl aduce unui oraş, unei întregi ţări”, a declarat, în deschidere, directorul Sebastian Nicoară, cu o experienţă de 17 ani în Hella România, după ce a condus departamentul de dezvoltare al Power Electronics din Hella Technical Center Timişoara.

Managerul de comunicare şi branding al Hella România, Nicoleta Tudor a subliniat că alegerea municipiului Oradea nu este întâmplătoare, ci ca urmare a observării comunităţii orădene, foarte activă şi dinamică, precum şi datorită colaborării foarte bune stabilite cu Universitatea orădeană, având deja proiecte pentru anul 2023.

Noul Hella Technical Center de la Oradea (TCO) va atrage, în următorii trei-patru ani, peste 100 de specialişti care, iniţial, vor dezvolta produse inovatoare în parteneriat cu colegii lor din centrul tehnic de la Timişoara, urmând ca la sfârşitul acestei perioade să câştige autonomie pe proiecte.

Cei 15 specialişti orădeni, angajaţi, au efectuat deja 5.000 de ore de inginerie, „ce au adus un plus de oxigen echipelor şi proiectelor din Timişoara.” Ei vor lucra la dezvoltarea soluţiilor pentru produse destinate vehiculelor electrice, precum sistemele de management al bateriei şi convertoarele de tensiune. Angajaţii de aici vor contribui la crearea celor mai noi generaţii de actuatori, senzori şi convertori, pentru constructori de maşini de top.

„La fel ca la început, la Timişoara, unde astăzi avem o locaţie cu 800 de angajaţi, colaborări cu echipe globale şi independenţă în gestionarea proiectelor, şi la Oradea perspectiva este de creştere. Produsele dezvoltate aici, care vor fi realizate în fabrici HELLA din România şi din lume, vor echipa cele mai noi modele de automobile, iar colegii orădeni vor fi mândri că rezultatul muncii lor se va regăsi în maşinile viitorului”, a spus Sebastian Nicoară.

Centrul din Oradea deschide oportunităţi de carieră pentru tineri, absolvenţi şi studenţi, dar şi pentru profesionişti cu experienţă în domenii ca dezvoltare software şi hardware, inginerie mecanică sau functional safety.

În acest scop, directorul Sebastian Nicoară a precizat intenţiile de colaborare demarate cu Universitatea orădeană, cu două facultăţi de profil, pentru programe de internship şi practică, dotare laboratoare, colaborare pe teme de cercetare, pentru licenţă sau doctorat.

La inaugurarea Hella TCO a mai participat şi Guido Schutte, membru în Consiliul de administraţie al diviziei Electronics, HELLA GmbH & Co. KgaA, care a vorbit despre rolul Hella Technical Center Oradea în reţeaua globală.

Compania Hella automotive are în ţara noastră cinci centre de proiectare şi dezvoltare, un centru administrativ şi trei unităţi de producţie, situate în Timişoara, Arad, Lugoj, Craiova, Iaşi şi Oradea, cu aproximativ 5000 de angajaţi. Este o companie listată la bursă, operaţională sub brandul umbrelă Forvia. În cadrul acestui grup, Hella reprezintă înalta performanţă în tehnologia de iluminat şi electronică în industria auto.

În acelaşi timp, compania, cu 36.000 de angajaţi în mai mult de 125 de locaţii în întreaga lume, acoperă un portofoliu larg de servicii şi produse pentru ateliere şi magazine de piese auto, precum şi pentru constructorii de vehicule speciale prin intermediul Business Group Lifecycle Solutions. Hella a generat vânzări de 6,3 miliarde de euro, în anul fiscal 2021/2022.

Forvia îmbină tehnologia complementară şi avantajele industriale ale Faurecia şi Hella. Cu peste 300 de zone industriale şi 77 de centre de proiectare şi dezvoltare, 150.000 de angajaţi, printre care 35.000 de ingineri în mai mult de 40 de ţări, Forvia oferă o abordare unică şi cuprinzătoare a provocărilor prezentului şi viitorului din domeniu. Compusă din şase grupuri de business cu 24 de linii de produse şi cu un portofoliu puternic de peste 14.000 de patente, Forvia se pregăteşte să devină un partener orientat în zona inovaţiei şi a integrării pentru constructorii de top de maşini din lume. Forvia îşi propune să determine transformarea mobilităţii, prin proiecte vizionare şi să devină, din 2025, a şaptea forţă la nivel global în domeniul automotive. AGERPRES