Formidabilele marje de profit aduc cafenelei titlul de cea mai profitabilă investiţie din domeniul HoReCa, pentru a doua oară în istoria locală a capitalismului. Cum s-a schimbat piaţa într-un deceniu şi cine sunt noii artizani ai cafelelor consumate de români?
„Piaţa cafelei în România este estimată la circa 435 milioane euro în 2016, o valoare în creştere fată de anii anteriori, determinată de o putere de cumpărare mai mare a populaţiei, de eliminarea accizei în 2016 şi de dezvoltarea lanţurilor de cafenele în ultimii ani“, sintetizează evoluţia pieţei şi Diana Ionescu, manager în departamentul de consultanţă pentru management din cadrul PwC România. Ea observă cum consumul a scăzut după 2009, pe fondul crizei economice, s-a stabilizat din 2012 şi şi-a reluat tendinţa crescătoare în 2015. Astfel, volumele vândute în 2016 au fost mai mari cu 2% faţă de anul anterior. „Creşterea consumului a fost influenţată de avansul puterii de cumpărare, scăderea TVA şi eliminarea accizei, de îmbunătăţirea încrederii consumatorilor şi de apariţia cafenelelor de nişă“, afirmă Ionescu. Optimismul se leagă şi de scăderea preţului mediu al cafelei în 2015 sub influenţa scăderii cotei TVA de la 24% la 9%, dar şi de eliminarea accizei la cafea în 2016. Un argument în plus pentru dezvoltarea unei cafenele de către antreprenori este subliniată de Ionescu: „Adaosurile diferă semnificativ în funcţie de tipul localului, dar sunt în mod cert de ordinul a trei cifre“, explică reprezentanta PwC.
Citiţi articolul integral pe businessmagazin.ro