Cea mai frecventă cauză pentru pierderile de date confidențiale din companii sunt angajații

Aproximativ 73% dintre companii au fost afectate de incidente interne de securitate a informatiilor, iar cea mai frecventa cauză pentru pierderile de date confidențiale sunt angajații, arată cel mai recent studiu realizat de Kaspersky Lab și B2B International în 2015, în rândul a peste 5.500 de specialiști IT, din 26 de țări din toată lumea.

Potrivit studiului, 21% dintre companiile de pe glob afectate de amenințări interne au pierdut informații valoroase care au avut un impact asupra afacerii lor.

Un alt factor important este frauda comisă de angajați. Mai exact, 15% dintre cei chestionați s-au întâlnit cu situații în care angajații au folosit resurse ale companiei, inclusiv financiare, în interes personal. Procentul este destul de scăzut, dar pierderile cauzate de aceste incidente pot fi substanțiale.

“Nu este niciun secret ca nu este suficientă doar o soluție de securitate pentru a proteja informațiile companiei, iar rezultatele studiului confirmă acest lucru. Este nevoie de o abordare integrată, pe mai multe niveluri, care să includă instruirea angajaților, utilizarea soluțiilor specializate și introducerea unor politici de securitate, cum ar fi restrângerea drepturilor de acces, explică Konstantin Voronkov, director Endpoint Security, la Kaspersky Lab.

Conform Kaspersky Lap, tehnologiile care protejează împotriva atacurilor de phishing, criptarea, protecția dispozitivelor mobile, a infrastructurilor virtuale și a tranzacțiilor financiare – toate acestea oferă soluții de securitate de încredere în punctele cheie ale infrastructurii IT dintr-o companie. Implementarea a diferite proceduri de securitate împreună cu serviciile specializate, cum sunt investigarea incidentelor, evaluările independente ale infrastructurii de IT dintr-o companie și training-ul personalului, vor micșora riscul amenințărilor.