Ce se va întâmpla în 2021 cu reciclarea deșeurilor electrice în România?

Pe 15 decembrie a avut loc webinarul ”Retrospectiva 2020. Previziuni 2021 în gestionarea DEEE” organizat de ECOTIC  împreună cu Hotnews. Înregistrarea evenimentului este disponibilă aici.

În cadrul seminarului au fost dezbătute de către reprezentanții celor mai importanți actori din domeniu următoarele subiecte: ținta de anul următor care va fi de 65% (față de 45% în 2020), penalitatea de 4 lei/kg (țintă neatinsă), cea mai mare penalitate din Uniunea Europeană și nevoia de implementarea a „abordării tuturor actorilor” din domeniul DEEE.

Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a declarat în cadrul evenimentului: “Atunci când vorbim de DEEE-uri, la fel ca și în cazul celorlalte tipuri de deșeuri, trebuie să avem o reformă profundă, care să plece de la cetățean și care să beneficieze de suficiente campanii de conștientizare. În același timp, cred că trebuie să existe o infrastructură adecvată colectării unor astfel de deșeuri.

 

Valentin Negoiță, Președinte ECOTIC, a prezentat contextul actual, menționând: 2020 a fost atipic pentru fluxul de colectare datorită instituirii stării de urgență și de alertă: închiderea multor puncte de colectare municipale, dispariția unor colectori din piață, baza colectării rămânând retail-ul. Anul 2020 a însemnat, însă, și timp de analiza și reflecție. Astfel, WEEE Forum a realizat împreună cu UNITAR studiul WEEE Flows 2020. Studiul identifică situația existentă în țările europene, problemele cu care ne confruntăm în atingerea țintelor de colectare și face recomandări pentru îmbunătățirea colectării de DEEE. Între acestea, se detașează “abordarea toți actorii”, adică responsabilizarea și implicarea tuturor actorilor din fluxul de DEEE: autorități publice locale, salubrizatori, producători, retail, colectori și reciclatori, abordare pe care o dorim și noi inclusă în legislația românească.

Ion Maican , Director General System Plus, a subliniat provocarea atingerii țintei de 65% începând cu 2021: „Dacă rămânem cu această țintă, rezultatul va fi că echipamentele IT, electrice și electronice în principiu o să coste mai scump, o să fie necesar să introducem în prețul echipamentului penalitatea pentru  cantitatea pe care nu putem să o colectăm.

Octavian Țuglea, Director Departament Conformitate Dedeman, a evidențiat dificultățile pe care le întâmpină producătorii/distribuitorii: „În prezent simțim lipsa unui ghid sau a unor norme mai explicite privind încadrarea în categorii a DEEE-urilor, cât și a modului de determinare a greutăților raportate. Un astfel de ghid ar trebui să fie adresat producătorilor și OTR-urilor și totodată să fie aplicabil în mod unitar la nivel național.

Adrian Vîrlan – Auditor de Mediu Romstal Investment, a abordat subiectul creșterii tarifelor de timbre verzi: Din păcate această creștere extrem de rapidă a țintelor pentru anul 2021 se va reflecta în primul rând în costuri și mă refer aici și la costurile de gestionare pe care producătorul va trebui să le suporte pentru atingerea țintelor, tarifele OTR-urilor probabil că vor crește pentru a exista posibilitatea de constituire a anumitor provizioane pentru plata eventualelor penalități în contextul în care este clar că ținta de 65% este foarte puțin probabil de atins.”

Dragoș Călugăru – Director General ECOTIC, a prezentat propunerea ECOTIC de implicare a tuturor actorilor și a subliniat faptul că: OTR-urile, ca reprezentanți ai producătorilor, nu pot fi făcute responsabile pentru inactivitatea unor actori sau supra-activitatea sistemului informal.”

 Marius Costache – Director General Green WEEE,  a specificat: „ În atingerea țintelor trebuie păstrat un echilibru al responsabilități al tuturor actorilor implicați, de la producători, OTR- uri, colectori, salubrități și reciclatori. Nu este ușor de găsit acest echilibru, dacă presiunea rămâne doar pe o parte din cei implicați sistemul se va gripa și rezultatele nu vor fi cele dorite.

Ana-Maria Șchiopu – Șef Birou Management Mediu și Calitate  Salubris Iași, a prezentat exemple de bune practici de la lași: Proiectele noastre s-au adresat în mare măsură populației, iar agenților economici le-am propus proiecte de colectare și predare. Unul dintre cele mai importante aspecte a fost implementarea sistemului de colectare de la domiciliu, astfel încât să nu se întâmpine greutăți în debarasare. Pe partea de colectare separată la Iași s-au dezvoltat foarte multe proiecte, cum ar fi implementarea pubelei inteligente.

În cadrul evenimentului a avut loc și decernarea premiilor din cadrul celei de-a douăsprezecea ediții a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat.  ECOTIC a vrut să aducă în atenția publicului și în acest an atipic proiectele de mediu care își aduc contribuția în societate. Proiectelor câștigătoare în anii precedenți care au dovedit continuitate și au dezvoltat activități chiar și în context pandemic, le sunt recunoscute eforturile prin premierea din acest an:

  • Categoria Instituții Publice – Inspectoratul Școlar Județean Suceava  pentru proiectul Tezaur Ecologic
  • Categoria ONG – Fundația Conservation Carpathia  pentru proiectul CARPATHIA, REZERVAȚIA DE SĂLBĂTICIE A EUROPEI
  • Categoria Instituții de învățământ – Liceul Tehnologic Bilteni, Structura Școala Gimnazială Nr.1 Peșteana-Jiu, comuna Bilteni, Județ Gorj
  • Categoria Companii – Salubris SA Iași pentru dezvoltarea de proiecte de colectare de la populație
  • Premiul special 2020 – Direcția Generală de asistență socială și protecția copilului sector 6, București, pentru magazinul social SOCIALXCHANGE.