Piaţa spaţiilor de birouri din Bucureşti a înregistrat în 2020 un volum total de tranzacţii de aproximativ 240.000 mp, un nivel similar cu cel din 2015, arată datele firmei de consultanţă imobiliară CBRE.
Conform unui comunicat al companiei, dezvoltatorul local One United a fost, alături de fondurile de investiţii Immofinanz şi Globalworth, printre cei mai activi jucători din piaţa de birouri, atât pe segmentul de relocări, cât şi pe cel al prelungirilor de contracte existente.
Peste 140.000 mp din suprafaţa totală tranzacţionată pe piaţa de birouri din Bucureşti a fost reprezentată de relocări şi pre-închirieri din partea companiilor care au decis să îşi schimbe spaţiul de birouri ocupat în prezent. Cele mai active industrii au fost IT&C şi industria bunurilor de consum şi leisure, care au generat peste 50% din cererea netă pe piaţa de birouri, potrivit CBRE Research. Cei mai activi dezvoltatori, care au reuşit să atragă peste 50% din cererea netă, au fost: One United, cu aproape 30% din cerere, urmat de Globalworth, Vastint şi Speedwell.
„2021 este un an al deciziilor. Spre comparaţie, anul trecut, multe companii au ales să aştepte sau să amâne luarea unei decizii atât de importante precum schimbarea biroului. Acest trend a fost mai puţin vizibil în România faţă de ţările din Europa Centrală şi de Est, având în vedere că 60% din volumul tranzacţionat în Bucureşti a fost reprezentat de relocări. Însă deciziile care se iau acum sunt mult mai complexe faţă de anii trecuţi: de la modul în care companiile vor să integreze work from home şi utilizarea biroului propriu-zis până la clădirile în care aleg să fie prezente, care pot deveni adevărate destinaţii”, a declarat Tudor Ionescu, head of advisory & Transaction, Office, CBRE România.
În ceea ce priveşte volumul total tranzacţionat, care include, pe lângă cererea netă, şi prelungiri şi renegocieri de contracte de închiriere, companiile din IT&C şi industria bunurilor de consum şi leisure au rămas cele mai active. Printre proprietarii care au prelungit cele mai multe contracte în clădirile de birouri pe care le deţin se află Immofinanz, AFI Europe, Globalworth şi Vastint.
„Pandemia a adus în prim plan siguranţa pe care clădirile o oferă. Proprietarii au luat noi măsuri în materie de sănătate şi siguranţă şi nu de puţine ori companiile au întrebat în ce măsură clădirile de birouri pot acomoda şi locuri de joacă pentru copii sau chiar grădiniţe. Serviciile pe care o clădire de birouri va putea să le ofere în viitorul apropiat devin cheie în motivarea oamenilor care lucrează în aceste spaţii, fie că vorbim de clinici medicale în clădirea de birouri, wellness şi camere pentru meditaţie sau de multiple opţiuni de a lua masa, inclusiv în aer liber. Astfel de servicii conexe şi o administrare eficientă a clădirii pot susţine o diferenţă de chirie de 10-30%”, a adăugat Tudor Ionescu.
Stocul total de birouri din Bucureşti a ajuns la 2,95 milioane mp la finalul lui 2020, după ce în cursul anului au fost finalizate zece clădiri, cu o suprafaţă totală de peste 155.000 mp. Până la finalul acestui an, alţi aproximativ 250.000 mp de birouri vor fi livraţi, jumătate dintre aceste spaţii fiind deja pre-închiriate, potrivit datelor CBRE Research. Printre dezvoltatorii cei mai activi, care urmează a livra cea mai mare suprafaţă de birouri în 2021, se numără One United, Skanska, Forte Partners şi Atenor. AGERPRES