Fiscalitate

Președintele Klaus Iohannis a retrimis Codul fiscal în Parlament

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri Senatului cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal.

Programatorii ar putea pierde până la 40% din venitul net actual

Condiţiile drastice post-aministie fiscală oferite persoanelor fizice autorizate (PFA) ar putea declanşa în rândul programatorilor din industria IT, care generează 6% din PIB, un exod asemănător celui din domeniul medical, estimează compania de consultanţă fiscală, contabilitate şi audit Contexpert.

Gilda Lazăr (JTI România): “Noul Cod Fiscal prevede creşterea accizelor pentru ţigarete”

Aprobarea de către Camera Deputaţilor a Codului Fiscal implică o creştere a taxelor numai asupra ţigaretelor, deşi nivelul de accizare a atins încă din aprilie nivelul prevăzut pentru 2018, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova & Bulgaria.

Proiectul de Cod Fiscal a fost aprobat de plenul Camerei Deputaţilor, cu reducerea TVA la 19% de la 1 ianuarie 2016

Proiectul de Cod Fiscal a fost aprobat în plenul Camerei Deputaţilor, cameră decizională, cu 306 voturi pentru, 2 împotrivă şi o abţinere. Actul normativ prevede reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 19% începând din data de 1 ianuarie 2016.

Eugen Teodorovici: “Decizia aplicării TVA de 19% înainte de 1 ianuarie 2016 depinde de rectificarea bugetară din iulie”

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că decizia introducerii TVA de 19% înainte de 1 ianuarie 2016 depinde de cum va arăta rectificarea bugetară din iulie.

Specialiștii în domeniu anunță schimbări majore în fiscalitatea internațională

Majoritatea masurilor propuse la nivelul OECD sau al Uniunii Europene privind BEPS ("base erosion profit shifting"- "erodarea bazei impozabile si transferul profiturilor") ar urma sa fie integrate in urmatorii 1 - 3 ani de catre tarile membre ale Uniunii Europene, inclusiv Romania.

Victor Ponta: “Deputații Coaliției vor vota miercuri Codul Fiscal care prevede reducerea TVA la 19%”

Premierul Victor Ponta anunță că deputații Coaliției vor vota miercuri Codul Fiscal cu TVA redusă la 19%, existând posibilitatea ca această cotă să fie aplicată înainte de 1 ianuarie 2016.

Conferinta “BEPS: rEvolutia fiscala. Impactul noilor reguli asupra afacerii dumneavoastra” va avea loc pe 16 iunie, la Bucuresti

Deloitte si BusinessMark Event Management va invita sa participati la evenimentul “BEPS: rEvolutia fiscala. Impactul noilor reguli asupra afacerii dumneavoastra”, pe 16 iunie 2015, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

ANAF va elimina timbrul extrajudiciar

În cadrul procesului de eficientizare a procedurilor, în vederea flexibilizării și simplificării relației dintre ANAF și contribuabili, se are în vedere eliminarea timbrului extrajudiciar solicitat în prezent la eliberarea certificatelor și adeverințelor de către administrațiile financiare.

Gabriel Biriș: “În prima fază, reducerea TVA nu se va vedea integral la raft”

Viitorul TVA sună bine, nu numai din punct de vedere al diminuării evaziunii fiscale, ci și din punct de vedere al cotei standard care va fi redusă la 20%, a afirmat consultantul fiscal Gabriel Biriș.

Un control fiscal derulat de ANAF poate merge până cu 6 ani în urmă

Oamenii de afaceri români sunt tot mai atenţi la modul în care este organizat businessul lor şi au înţeles că lucrurile au devenit mai complicate în ultima perioadă, un simplu control fiscal putând devia uşor spre zona penală, unde investigaţia este total diferită, a declarat pentru Ziarul Financiar Marius Ionescu, consultant fiscal la casa de