Worldwide

O companie elveţiană poate produce aparate care să efectueze peste 30 de milioane de teste coronavirus

O companie medicală din Elveţia a anunţat disponibilitatea de a produce aparate de mare capacitate care pot efectua anul acesta peste 30 de milioane de teste precise de coronavirus, informează cotidianul Financial Times.

Vânzările Heineken sunt afectate de pandemie, iar situaţia se va înrăutăţi

Heineken, al doilea mare producător de bere din lume, a raportat în primul trimestru din 2020 un declin al vânzărilor de bere, previzionând că tendinţa se va accentua în următoarele trei luni, şi a renunţat la previziunile pe 2020 din cauza efectelor pandemiei de coronavirus.

Disney ar putea măsura temperatura vizitatorilor atunci când îşi va redeschide parcurile tematice

Compania Walt Disney ar putea impune o verificare a temperaturii corporale a vizitatorilor parcurilor sale tematice în momentul redeschiderii acestora, după ce restricţiile impuse în privinţa adunărilor publice pe durata pandemiei de coronavirus vor fi ridicate, a declarat preşedintele executiv al grupului american, Bob Iger.

Gadgeturi pentru noua lume a coronavirusului

De la producători de mobilă până la dezvoltatori de software AI, companiile din întreaga lume îşi adaptează produsele sau inventează altele noi pentru a ajuta la combaterea pandemiei sau pentru a uşura viaţa celor care lucrează de acasă, în spitale sau blocaţi în carantină, relatează Reuters.

VIDEO: Filmul care demonstrează cât de ușor se răspândește virusul și de ce este imperios necesar să aerisim complet încăperile

Canalul japonez de televiziune NKH a realizat în ultimele săptămâni o serie de documentare în care face referire la cele mai noi descoperiri și aplicații ale științei folosite în lupta împotriva pandemiei COVID-19.

Europa contratacă în războiul cu COVID-19, făcând apel la tehnologii și aplicații de ultimă oră

În încercarea de a opri răspândirea mortalului coronavirus în Europa, o coaliție reunind unele dintre cele mai importante state europene a anunțat pe 1 aprilie 2020 lansarea unei noi tehnologii, de proximitate, care urmărește contactul dintre telefoanele mobile.

Supoziții confirmate: companiile aeriene nu-şi permit să restituie costul biletelor anulate

Companiile aeriene globale nu-şi pot permite să restituie costul biletelor anulate din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), a declarat directorul Asociaţiei Internaţionale de Transportat Aerian (IATA), Alexandre de Juniac, operatorii emiţând în schimb vouchere, deoarece îşi prezervă numerarul pentru a supravieţui.

Cum luptă WhatsApp cu răspândirea informaţiilor false despre coronavirus

Serviciul de mesagerie mobilă WhatsApp, deţinut de reţeaua socială Facebook Inc, a anunţat că a decis să limiteze posibilitatea utilizatorilor de a partaja (forward) conţinut la un singur mesaj odată, după o creştere explozivă a mesajelor care conţin sfaturi medicale false de la debutul pandemiei de coronavirus.

În SUA, fermierii sunt obligaţi să arunce laptele din cauza pandemiei

În ciuda cererii puternice pentru alimente de bază, cum ar fi produsele lactate, pe fondul pandemiei de coronavirus, lanţul de aprovizionare cu lapte a cunoscut o serie de perturbări care împiedică producătorii americani de lapte să îşi scoată produsele pe piaţă.

Adrian Vaman: România a ajuns deocamdată doar la un caz la fiecare 5.000 de locuitori; ar trebui să fim mai îngrijorați decât suntem

Adrian Vaman, Consultancy and Data Analytics Lead în cadrul companiei EDUROM, revine cu al treilea update comprehensiv la interpretarea vizual-comparativă a evoluției cazurilor COVID-19 în Europa.

Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor vrea o aplicaţie paneuropeană pentru monitorizarea răspândirii coronavirusului

Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor (EDPS) a lansat un apel la realizarea unei aplicaţii pentru mobil paneuropene care să monitorizeze răspândirea noului coronavirus, în locul amalgamului de aplicaţii utilizate în diverse state UE care ar putea încălca regulile de protejare a vieţii private.

Apple va produce un milion de măşti pentru cadrele medicale pe săptămână

Apple a conceput măşti destinate personalului spitalicesc, care acoperă în întregime faţa, şi va putea produce 1 milion de măşti pe săptămână, a anunţat directorul-general al companiei, Tim Cook.