Romania

Dragoș Petrescu (HORA): Am solicitat ca restaurantele să treacă pe modelul pe care funcţionează şi şcolile, să avem două etape

Reprezentanţii industriei ospitalităţii au solicitat premierului Ludovic Orban ca restaurantele să funcţioneze pe baza a două etape, după modelul şcolilor, în funcţie de incidenţa cazurilor de îmbolnăviri, potrivit preşedintelui Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Dragoş Petrescu.

IMM-urile pot accesa finanţări de la CEC Bank în cadrul schemei de granturi pentru companiile afectate de Covid-19

CEC Bank a semnat convenţia cu Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, devenind astfel partener în cadrul schemei de ajutor de stat prin care IMM-urile afectate de pandemia Covid-19 pot avea acces la fonduri nerambursabile pentru activitatea curentă şi pentru investiţii, a anunţat banca.

Ludovic Orban: Riscul de apariţie a unor noi restricţii creşte odată cu majorarea numărului de persoane infectate zilnic

Premierul Ludovic Orban a declarat că majorarea numărului de persoane infectate cu SARS-CoV-2 poate fi oprită prin creşterea numărului celor care respectă regulile de protecţie a sănătăţii, adăugând că "riscul" de apariţie a unor noi restricţii este mai mare cu cât sporesc cazurile de COVID-19.

Klaus Iohannis: Nu văd motive pentru un nou lockdown

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu vede motive pentru un nou "lockdown", în care cetăţenii să fie obligaţi să stea la domiciliu din cauza epidemiei de coronavirus, subliniind că trebuie respectate regulile sanitare.

Cum pot obține IMM-urile afectate de pandemie ajutorul de stat anunțat?

Urmare a aprobării de către Comisia Europeană a schemei de ajutor de stat destinată susținerii întreprinderilor mici și mijlocii („IMM‟) afectate de pandemia de COVID-19, Ministerul Fondurilor Europene a adoptat prin ordin de ministru schema de ajutor de stat [1], în contextul crizei economice generate de pandemie.

ANIS solicită Ministerului Muncii informaţii suplimentare despre ajutorul de 2.500 de lei acordat de Guvern

Reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii IT (ANIS) solicită Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) lămuriri suplimentare privind procesul de restituire a diferenţelor de bani în cazul în care valoarea echipamentelor achiziţionate de către angajator este mai mică de 2.500 de lei pentru fiecare tele-salariat, aşa cum este prevăzut în Ordinul Ministerului,

Mariana Garștea, CEO, SIXENSE România: Construcțiile nu s-au oprit pe timp de pandemie

Pandemia a suspendat, temporar, doar câteva proiecte, dar construcțiile, în general, nu s-au oprit, în timpul acestei crize sanitare, generate de coronavirus, potrivit Marianei Garștea, CEO SIXENSE România, chestionată de GlobalManager.ro, în legătură cu efectele pandemiei.

Lucia Negru, Business Unit Manager, SYONIC: Conjunctura prin care trece întreaga economie ne-a adus o răsturnare de situație, în sens pozitiv

”Pentru noi, conjunctura cu care se confruntă nu doar domeniul nostru, ci întreaga economie, a adus o răsturnare de situație în sens pozitiv”, este concluzia optimistă a Luciei Negru, Business Unit Manager, SYONIC, exprimată într-un interviu pentru GlobalManager.ro.  

Sprijinul financiar acordat telesalariaţilor prin OUG 132/2020 ar putea fi extins şi pentru starea de alertă

Senatul a adoptat cu amendamente OUG 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul pandemiei de COVID-19, astfel că prevederile referitoare la ajutorul acordat telesalariaţilor sunt extinse şi pentru starea de alertă.

Tema Cluj Innovation Days 2020: “Mediul de afaceri trebuie să se adapteze la Noile Media pentru a supraviețui”

Cluj IT Cluster și Universitatea Babeș-Bolyai împreună cu Activize organizează în 12-14 octombrie, cea de-a opta ediție a conferinței Cluj Innovation Days, care va analiza noi modele de inovare de business, aducând împreună specialiști din industrii diverse și punând bazele unor cooperări importante între parteneri din țară și străinătate.  Temele abordate în această ediție vorbesc

Asigurare împotriva Covid-19 pentru vacanţele de anul viitor pe litoralul românesc, introdusă de un touroperator

Turiştii care achiziţionează sejururi pe litoral pot avea asigurate riscurile împotriva Covid-19 atât în cazul îmbolnăvirilor, cât şi în cazul în care un membru al familiei este suspect de coronavirus şi este obligat să intre în carantină, potrivit unui nou tip de asigurare introdus în pachetele de vacanţă de litoralulromanesc.ro. De asemenea, dacă turistul se

Raport PwC: Industria de media și divertisment din România își va contracta rata de creștere în 2020 din cauza pandemiei COVID-19

Rata de creștere a industriei de media și divertisment din România se va reduce în acest an la 0,26%, de la peste 8% în 2019, ca urmare a restricțiilor impuse de pandemia COVID-19, valoarea pieței urmând să atingă 2,613 miliarde euro, conform celei de-a 21-a ediții a raportului PwC Global Entertainment & Media Outlook 2020-2024