Romania
Anul 2021 se preconizează a fi un an al redresării, chiar dacă unele incertitudini vor continua să persiste, cum ar fi cele legate de capacitatea vaccinurilor de a readuce viața la normal sau de potențialele surprize pe plan economic, de exemplu cele legate de politica monetară a marilor bănci centrale, cu posibile ramificații profunde la
Începând de pe 18 ianuarie, Antibiotice Iași pune la dispoziția angajaților și a membrilor comunităților învecinate companiei, în mod voluntar, propriul Centru de Studii Clinice ca centru de vaccinare anti Covid-19, cu o capacitate de vaccinare de peste 120 de persoane zilnic.
Conform celei mai recente cercetări realizată de Reveal Marketing Research, 36% dintre respondenți au declarat că se vor vaccina de îndată ce vaccinul va fi disponibil, în timp ce 38% dintre români spun că nu se vor vaccina nici anul acesta, nici mai târziu.
Patronatele din HoReCa nu îşi vor obliga angajaţii să se vaccineze, însă le vor explica faptul că vaccinarea grăbeşte revenirea la viaţa normală, a declarat preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie.
Sărbătorile de iarnă arată diferit anul acesta nu doar pentru români, cât pentru întreaga lume. Un studiu Reveal Marketing Research ne arată care este comportamentul românilor de sărbători în 2020 și cum se simt aceștia cu privire la Crăciun și Anul Nou în contextul COVID-19.
Un studiu realizat de Cushman & Wakefield în parteneriat cu Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), care vizează hotelierii români, a fost lansat în noiembrie 2020 pentru a înțelege impactul COVID-19 asupra industriei hoteliere românești și viziunea lor cu privire la evoluţia acestui sector.
In acest an, izbucnirea pandemiei de Covid-19 a afectat enorm forta de munca globala, miliarde de oameni confruntandu-se cu restrictii si companii din intreaga lume fiind fortate sa opereze in moduri noi si provocatoare. Lucrul de acasa este noua normalitate, iar securitatea locului de munca a devenit mai importanta ca niciodata, avand in vedere ca, in
Stoparea pandemiei de Covid-19 presupune, în opinia lui Iulian Trandafir, Președintele ADRFR, ca 70-80% din populație să fie vaccinată, ceea ce înseamnă că vor fi necesare 13-14 milioane de doze, la 19 milioane de locuitori.
Încă de la începutul pandemiei, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a depus eforturi fără precedent pentru reducerea riscului de infecție cu COVID-19 și a venit în sprijinul pacienților și al autorităților prin inițiative care să le ofere siguranță. Operatorul privat continuă aceste demersuri și vine în ajutorul pacienților care au fost infectați și vindecați de COVID-19,
COVID-19 are un impact global și de durată asupra nevoilor, preferințelor și comportamentelor consumatorilor, arată un nou studiu KPMG, “Adaptarea la evoluția consumatorilor în noua realitate”. Raportul evaluează opinia a 75.000 de consumatori din 12 piețe și examinează nevoia companiilor de a își schimba gândirea și modalitatea de operare ca răspuns la aceste modificări.
Contextul COVID-19 ne-a făcut să ne regândim în profunzime stilul de viață: de la locul de muncă, la hobby-uri și ieșiri cu prietenii. Schimbarea a fost cuvântul-cheie pentru anul 2020, iar acest lucru a declanșat emoții cât mai diverse posibil din partea oamenilor. Reveal Marketing Research a vrut să afle care sunt activitățile care le
Zentiva România, cel mai mare producător autohton de medicamente generice în unități vândute, a demarat producția de dezinfectanți pentru mâini, după ce a primit autorizarea produselor în categoria biocide din partea Ministerului Sănătății.