COVID-19

Acţiunile europene au revenit la minimele din 2012, acţiunile companiilor aeriene în cădere liberă

Acţiunile europene au coborât luni la minimele din 2012 pe măsură ce pandemia de coronavirus devastează Europa, iar acţiunile de relaxare adoptate de băncile centrale nu au reuşit să îi calmeze pe investitorii preocupaţi de posibilitatea unei recesiuni globale.

Concordia şi Consiliul Investitorilor Străini propun Guvernului un set de 100 de măsuri urgente pentru mediul de afaceri

Confederaţia Patronală Concordia, care aduce sub umbrela sa cele mai afectate sectoare în clipa de faţă, cum sunt transporturile, retailul sau turismul, şi Consiliul Investitorilor Străini propun Guvernului un set de peste 100 de măsuri urgente care să ajute mediul de afaceri să depăşească acest moment critic şi să protejeze consumatorii de efectele indirecte ale

Te gandesti sa anulezi reuniunile, conferintele, evenimentele? Solutiile de videoconferinta reprezinta o alternativa optima

Subiectul Covid-19 este dezbatut la nivel mondial, intrucat genereaza un impact social si economic amplu. Riscul asociat Covid-19 pentru persoanele din Europa, respectiv Romania este considerat moderat catre crescut, pe baza probabilitatii de transmitere a bolii. 

BNS solicită Guvernului să ia în calcul îngheţarea temporară a preţurilor la alimente şi medicamente

Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Guvernului identificarea unor măsuri cu aplicare temporară pentru a stopa şi pedepsi orice iniţiative de speculă, în special în domeniul alimentar şi farmaceutic, luând în calcul inclusiv măsuri precum îngheţarea preţurilor pentru o perioadă limitată de timp.

MEDIjobs: Solicitările de angajare de personal medical au crescut cu 227% în ultimele săptămâni

Platforma de angajare de personal medical MEDIjobs a înregistrat în ultimele săptămâni o creştere cu 227% a solicitărilor de angajare de personal medical, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în contextul răspândirii noului coronavirus, potrivit informaţiilor publicate vineri de companie.

RBL propune Guvernului şi Băncii Naţionale o serie de măsuri pentru depăşirea şocului economic provocat de coronavirus

Romanian Business Leaders (RBL), în calitate de reprezentant al capitalului românesc, propune reprezentanţilor Executivului şi celor ai Băncii Naţionale a României o serie de măsuri vitale pentru ca mediul de afaceri să depăşească şocul economic pe care îl provoacă pandemia COVID-19.

Violeta Alexandru: Mesajul meu pentru cei care fac control a fost să nu blocheze companiile şi să nu facă exces de zel

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că a solicitat Inspecţiei Muncii să se adapteze noii realităţi, fără să acopere vreun abuz, să urmărească sesizările angajaţilor şi, dacă se impune, doar acolo să desfăşoare controale.

Efectele pandemiei de COVID-19 asupra piețelor financiare

Evoluțiile din piețele financiare sunt aproape imposibil de previzionat în acest moment. Comparația cu criza financiară din 2008 poate funcționa până la un punct, dacă ne raportăm doar la pierderile financiare generate de coronavirus.

Industria ospitalităţii este puternic afectată de coronavirus: vânzările vor scădea cu 50-60%

Industria ospitalităţii este puternic afectată de răspândirea coronavirusului, în condiţiile în care companiile din sector se aşteaptă la scăderea cu 50-60% a veniturilor, potrivit unui studiu al organizaţiei Hospitality Culture Institute.

Cromwell Evan Global: Măsurile autorităţilor trebuie să aibă la bază menţinerea de lichidităţi în economie, a locurilor de muncă şi evitarea blocajelor la plată

Măsurile fiscale pe care le vor lua autorităţile ar trebui să aibă la bază criterii esenţiale, cu impact direct asupra companiilor şi al economiei, respectiv menţinerea de lichidităţi în economie, evitarea blocajelor la plată, menţinerea locurilor de muncă, susţin reprezentanţii firmei de consultanţă Cromwell Evan Global.

Microsoft Teams – pus la dispoziţie gratuit pentru cei care lucrează de acasă pe timp de pandemie Covid-19

În aceste zile marcate de epidemia de Coronavirus, multă lume a început să lucreze de acasă. În aceste condiţii devin vitale softurile şi soluţiile aferente co-working-ului remote. Microsoft a pus la dispoziţie gratuit soluţia Microsoft Teams pentru persoanele care lucrează de la distanţă.

Munca la distanță în contextul epidemiei Covid-19: Ce măsuri pot lua angajatorii în această perioadă?

În contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu noul virus Covid-19 pe teritoriul României, se impune ca operatorii economici să aibă în vedere o serie de măsuri pentru protejarea salariaților lor. Atât Codul Muncii, cât și Legea 319/2016 a securității și sănătății în muncă (“Legea 319/2006”) asigură un cadru legislativ care să permită angajatorilor,