ALIMENTATIE

Dan Robinson este noul preşedinte al Asociaţiei Berarii României

Dan Robinson, directorul general al Heineken România, a fost ales preşedinte al Asociaţiei Berarii României, începând cu 1 ianuarie 2020, a anunţat asociaţia.

Compania Sano Vita va fi preluată de un fond american de investiții

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Sano Vita va fi preluată de Roho Healthy Food Investments SRL, parte a fondului american de investiții Highlander Partners. În România, fondul de investiții este prezent prin intermediul grupului Ares, furnizor de servicii medicale.

Jean Valvis: Piaţa apelor minerale din România valorează, în prezent, un miliard de euro

Piaţa apelor minerale din România valorează, la ora actuală, un miliard de euro, în timp ce, la nivel mondial, afacerile din această industrie vor creşte în următorii trei ani până la 174 de miliarde de euro, a declarat Jean Valvis, preşedintele Valvis Holding, într-o conferinţă de specialitate.

Cramele Recaş a produs 23 de milioane de litri de vin în 2019

Producătorul de vin Cramele Recaş deţine în prezent 1.150 de hectare de viţă-de-vie, dintre care cea mai mare parte în judeţul Timiş şi doar 35 de hectare în zona Miniş din Arad. Nu toate sunt însă pe rod, după cum spun Nora Iriarte (Spania) şi Hartley Smithers (Australia), vinificatorii Cramele Recaş.

Investiție de 12,5 milioane de euro la Câmpia Turzii într-una dintre cele mai moderne fabrici de pâine din Europa

Cea mai mare fabrică de panificație și patiserie pre-coaptă congelată din România, La Lorraine România, a investit la Câmpia Turzii 12,5 milioane de euro pentru instalarea unei noi linii de producție. Produsele făcute aici vor ajunge atât pe piața internă, cât și la export.

Robert Viorel Chioveanu este noul şef al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor

Noul preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) este Robert Viorel Chioveanu, a anunţat instituţia.

Planul Național Strategic pentru agricultura românească, creșterile de prețuri și situația produselor tradiționale, discutate la „Romanian Food & Agribusiness Conference 2019”

Pe 15 noiembrie 2019, BusinessMark a organizat a VII-a ediție a „Romanian Food & Agribusiness Conference”, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

Piaţa restaurantelor şi cafenelelor din România creşte cu 10% anual şi ar putea ajunge la 5 miliarde de euro

Piaţa restaurantelor şi cafenelelor (F&B) din România înregistrează o creştere anuală de 10% şi ar putea ajunge la 5 miliarde de euro, până 2022-2023, relevă raportul Cushman & Wakefield Echinox, intitulat "Food and Beverage: Romania Market Report".

Romanian Food & Agribusiness Conference a ajuns la a 7-a ediție

Pe 15 noiembrie 2019, BusinessMark vă invită la cea de-a VII-a ediție a „Romanian Food & Agribusiness Conference”, eveniment ce va avea loc la JW Marriott Hotel București.

Pesta porcină africană a şters un miliard de lei din cifra de afaceri a companiilor din sectorul cărnii

Veniturile din sectorul de prelucrare şi conservare a cărnii din România au scăzut în 2018 cu aproximativ 19% faţă de anul anterior, în condiţiile în care pesta porcină africană (PPA) a şters peste un miliard de lei din cifra de afaceri a companiilor de profil, relevă un nou studiu realizat de Coface România.

Vinurile de Cotnari intră pe lista celor 100 de indicaţii geografice europene protejate în China

Uniunea Europeană şi China au încheiat negocierile privind un acord bilateral pentru protejarea a 100 de indicaţii geografice (IG) europene în China şi a 100 de IG din China în UE împotriva imitaţiilor şi a uzurpării, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Pe lista celor 100 de produse se află şi un produs

Albert Davidoglu preia conducerea companiei Macromex

Începând cu 1 noiembrie 2019, Albert Davidoglu este numit CEO (Chief Executive Officer) al companiei Macromex.