Emax Real Estate, agenție imobiliară românească specializată în segmentul premium, anunță semnarea unui parteneriat cu Sobha Limited, cel mai mare dezvoltator imobiliar din India și Emiratele Arabe Unite. Fondatorul companiei este magnatul indian Puthan Naduvakkatt Chenthamaraksha (PNC) Menon, a cărui reputație în domeniu este legendară, peste tot în lume.

Obsesia sa pentru detalii l-a făcut unul dintre cele mai respectate nume din domeniul imobiliar, situându-l în fruntea proiectelor de talie mondială. De la palate extravagante pentru unii dintre cei mai bogați oameni ai lumii și moschei complicate, până la complexuri de ultimă generație și spații rezidențiale super-premium, caracteristica fiecărei creații ce poartă semnătura PNC Menon este calitatea excepțională. Cariera sa în domeniul construcțiilor a început în urmă cu peste 40 de ani, când a renunțat la liceu, din cauza lipsei banilor, și s-a îndreptat spre orașul Muscat cu doar 50 de rupii în buzunar. Astăzi, este în fruntea unui imperiu imobiliar multi-miliardar, ce se întinde din Emiratele Arabe Unite, până în India.

Prin intermediul Emax Real Estate, singura agenție imobiliară internațională care nu percepe comision, românii au posibilitatea să investească în Dubai, cumpărând proprietăți direct de la cel mai reputat dezvoltator din capitala luxului, primind calitate de hotel de 5 stele în ceea ce privește finisajele și designul proprietății. Ei pot alege dintre sute de proprietăți cu un avantaj de neegalat în ceea ce privește locația și apropierea de epicentrul Dubaiului. Prețurile pornesc de la 200.000 de euro pentru un apartament cu un dormitor și living, cu vedere spre Downtown Dubai și Burj Khalifa. Oricine poate deveni proprietar în Dubai, cu doar 10% din prețul proprietății, diferența de plată putând fi achitată eșalonat în 2 sau 3 ani, direct dezvoltatorilor, fără bănci, fără dobânzi, fără ca suma să se modifice pe parcursul anilor. Rezervarea se poate face cu un avans de 2%, iar toate cheltuielile de călătorie și cazare într-o locație de lux, pentru a vedea proprietatea, sunt suportate de dezvoltator.

A deține o proprietate în Dubai le dă dreptul investitorilor să aibă rezidență acolo și de asemenea să obțină licență de companie, astfel putând să deruleze afaceri pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite. Important de menționat este și faptul că veniturile generate din chirii nu sunt impozitate de către guvern.

„Sunt multe feluri de proprietăți, cu acces la plajă privată sau foarte aproape de centru. Sunt la vânzare și camere în interiorul hotelului Seven Palm, în prezent NH Hotels, care garantează câștiguri anuale de 10% din valoarea investiției. Foarte mulți clienți au investit în proiecte semnate Sobha, ce vor fi gata anul acesta, în 2022, respectiv 2023, datorită randamentului investițional  deosebit și prețurilor atrăgătoare. Recomand, de asemenea, ca și investiție, și proprietățile aflate în Emaar Beachfront, cu acces la plajă privată. Noi îi îndrumăm pe cei interesați spre acelea care generează cele mai mari venituri din chirii. Totodată, ajutăm clientul în procesul de negociere, obținând reduceri semnificative pentru acesta, și reușim să obținem plata eșalonată a proprietății, către dezvoltator. Nu încasăm comision de la clienții noștri,  deoarece suntem reprezentanți direcți în România ai tuturor dezvoltatorilor din Emiratele Arabe  cu care lucrăm„, spune Andreea Popa, Director Executiv Emax Real Estate.

Cel mai recent proiect Sobha – apartamente cu vedere spre Downtown și Burj Khalifa

Dezvoltatorii Sobha propun un complex cu apartamente ce vor fi gata anul acesta, în 2022, respectiv 2023. Cu un preț foarte bun, acestea au vedere spre Downtown și Burj Khalifa. Ce alte avantaje oferă o astfel de proprietate?

  • Cel care s-a ocupat de designul interior și exterior al clădirilor este cel mai mare arhitect din Oman, care a realizat și construcția  hotelului Kempinsky din Dubai și celebrele moschei din Abu Dhabi.
  • Apartamentele vin mobilate, cu mobilier din Italia.
  • Apartamentele au smart system, astfel încât orice defecțiune la electricitate sau la sistemul de gaze este reparată instant sau rezolvată rapid.
  • Complexul beneficiază de panouri solare, ceea ce înseamnă costuri cu 30% mai mici la facturile de apă și lumină decât oriunde în Dubai.
  • Apartamentele oferă confortul unui hotel de 5 stele, unde draperiile și luminile se activează prin telecomandă.
  • Cumpărătorul poate plăti un avans de 10%, iar restul de 90% poate fi achitat în 3 ani de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare, primind calitate de hotel de 5 stele, la preț de proprietăți rezidențiale.
  • În acest proiect marca Sobha, din 8 milioane de metri pătrați construiți, 40% reprezintă zone verzi.