Conf. univ. dr. Carmen Orban, manager al Institutului Clinic Fundeni din 2011, a declarat că mandatul său expiră pe 16 august şi a afirmat că îşi va continua activitatea de manager în sistemul medical privat.
„Pe data de 16 august îmi expiră mandatul de manager şi am anunţat Ministerul Sănătăţii că nu doresc un nou mandat. Doresc să rămân medic în Institutul Clinic Fundeni şi voi profesa ca medic în continuare. Vreau să am o nouă provocare, aceea a managementului privat. Am mulţumit ministerului şi colegilor, îmi este foarte greu, rămân medic în Institutul Clinic Fundeni, rămân conferenţiar la UMF Carol Davila, dar partea de management vreau să o desfăşor în sistemul privat”, a explicat Orban.
Totodată, managerul susţine că îşi va continua şi activitatea didactică la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. „Mult sau puţin, timpul petrecut aici, la Fundeni, a reprezentat pentru mine o parte asumată a destinului şi a carierei profesionale pe care sper să le fi dăruit pacienţilor, dar şi celor ce formează acel tot integrat în salvarea de vieţi şi anume marea familie medicală a Institutului Clinic Fundeni” , a declarat conferenţiarul universitar doctor Carmen Orban.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, i-a mulţumit managerului Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban, pentru întreaga activitate în această funcţie, cu rezultate de excepţie, şi i-a urat mult succes în carieră.
Conf. Dr. Carmen Orban se alătură echipei manageriale a Grupului Monza România, urmând a prelua funcția de Director General al Grupului și va lucra îndeaproape cu Luca Militello, CEO Grupul Monza România.

Ne bucurăm că un profesionist de talia Conf. Dr. Carmen Orban a ales să facă parte din echipa noastră. Viziunile sunt comune și politica Grupului Monza a fost întotdeauna aceea de a pune pacientul în centrul sistemului. Vrem să vorbim mai mult și mai des despre performanțele sistemului medical din România si despre profesionalismul corpului medical. Și asta pentru că medicii români sunt foarte buni și concurează cu succes cu cei din marile clinici ale lumii. Este clar că împreună putem duce medicina românească la un alt nivel”, spune CEO Grupul Monza România, Luca Militello.