Grupul DONA a numit-o pe Carmen Dincă în funcţia de Director de Marketing, post din care va fi responsabilă de dezvoltarea brandului Farmacia DONA. Carmen Dincă lucrează în marketing din 1992, la Colgate Palmolive, ocupând, pe rând, mai multe poziţii cheie, atât în cadrul filialei din România, cât şi din Ungaria. Ulterior, a ocupat roluri de marketing în companii precum Wella România şi Coca-Cola România, iar din 1997 a intrat în echipa Wrigley – inițial România, ulterior Balkan East, până în 2009. În 2010, şi-a fondat propria agenţie de marketing.
„Sunt entuziasmată şi extrem de onorată să preiau această misiune. Când beneficiarii principali ai comunicării sunt pacienţii, cu nevoile şi aşteptările specifice, responsabilitatea este uriaşă. Cu siguranţă, experienţa şi colegii mei din echipa Grupului DONA mă vor ajuta să am în permanenţă în vedere perspectiva pacientului şi să construim împreună o comunicare relevantă. În paralel, doresc să definesc o poziţionare consistentă, strategică, pe termen mediu şi lung a brandului Farmacia DONA”, a afirmat Carmen Dincă.
Grupul DONA, cu o cifră de afaceri de peste 230 milioane euro, reuneşte 318 de farmacii deţinute de 12 companii antreprenoriale cu capital privat românesc şi peste 2.500 de profesionişti în domeniul sănătăţii. Peste 2 milioane de oameni trec lunar pragul Farmaciilor DONA, aflate la nivelul întregii ţări.