FEQS Group, companie românească specializată în domeniul securității la incendiu, cu o cifră de afaceri care depășește 2 milioane de euro, a lansat pe 31 martie primul pachet de sprijin adresat restaurantelor bucureștene care s-au închis din cauza stării de urgență.
Sprijinul constă în oferirea unui pachet gratuit de verificare, optimizare și remediere rapidă a sistemelor de protecție împotriva incendiilor (centrale de detecție, senzori, sprinklere și hidranți, instalații de evacuare a fumului și gazelor fierbinți, pompe și bazine).
Inițiativa este menită să vină atât în sprijinul afacerilor bucureștene care s-au închis, dar și în sprijinul instituțiilor statului care se ocupă cu intervențiile pentru stingerea incendiilor, având ca principal pilon activitatea de prevenție, prin verificarea instalațiilor cu rol de securitate la incendiu.
„Înțeleg foarte bine ce înseamnă să rămâi fără activitate și știu că lipsa de supraveghere a sistemelor de protecție împotriva incendiilor, pentru o perioadă neștiută poate creea un stres suplimentar pentru proprietarii de restaurante, poate fi o corvoadă și, în cel mai rău caz, poate duce la tragedii. Mai mult decât atât, trebuie să înțelegem că orice sprijin cu care venim și care poate degreva instituțiile statului de o activitate în plus, și aici mă refer la stingerea unor incendii în spații care sunt oarecum părăsite, este necesar. După ce am văzut cum un echipaj întreg de pompieri din Vaslui a fost izolat după ce a participat la stingerea unui incendiu la o locuință care aparținea unui român întors din Italia, mi-am spus că trebuie să fac orice pentru a evita aglomerarea cu situații de urgență a instituțiilor statului care au acum atenția îndreptată spre rezolvarea problemelor cu acest virus care ne-a dat viața peste cap. Cred că e momentul ca, mână de la mână, mediul de afaceri din România să se autosusțină și să găsească soluții și în afara celor cu care vine statul”, a declarat Dragoș Robu, Directorul General FEQS Group.
Este suficient ca restaurantele care vor să beneficieze gratuit de acest program, să intre pe site-ul companiei www.feqs.ro și să completeze un formular. Activitatea celor peste 60 de angajați ai FEQS Group în această perioadă este riguros organizată, fiind respectate toate normele de conduită recomandate sau impuse de statul român.