Caii de la Letea a realizat, în parteneriat cu Federația Română de Rugby, o nouă gamă de vinuri premium – Inimă de Stejar – cu o identitate vizuală proaspătă, inspirată, nu în mod întâmplător, de imaginea atemporală a rezistenței, curajului și forței – stejarul – care este totodată și emblema echipei naționale de rugby a României.
De aproape 4 ani alături de Ovalul românesc, momentul lansării nu este întâmplător, ci marchează participarea Stejarilor la turneul final al Cupei Mondiale de anul acesta din Franța. Caii de la Letea confirmă, prin această ediție specială, că este un partener de nădejde al rugbyului românesc și al iubitorilor acestui sport nobil.
„Promovăm valorile autentice românești și credem în importanța recunoașterii și conservării acestora. E și motivul pentru care parteneriatul cu Federația Română de Rugby ne onorează și ne obligă să încurajăm și sprijinim acest sport cu istoric bogat, posibil numai prin disciplină, curaj și respect asumat față de adversar. Ne bucurăm că partenerii noștri de la Kaufland au rezonat cu obiectivele noastre și s-au alăturat inițiativei de promovare a sportului cu balonul oval și, implicit, a vinului oficial al Federației Române de Rugby – un vin ce spune o poveste despre valori, tradiție și pasiune”,a declarat Alin Lăzărescu, General manager Via Viticola.
Cele trei cupaje care alcătuiesc colecția Inimă de Stejar sunt disponibile exclusiv în rețeaua magazinelor Kaufland:
- Fetească Neagră & Cabernet Sauvignon – note cremoase și savuroase de cireșe negre și fructe de pădure, pe un fond construit din condimente și ciocolată.
- Fetească Neagră & Syrah & Cabernet Franc – o nuanță de roz intens cu arome stratificate, de la prune până la cireșe, căpșuni, zmeură și pepene verde proaspăt tăiat, cu o notă subtilă de boabe de piper roșu. Finalul este crocant, iar aciditatea răcoritoare.
- Chardonnay & Riesling & Viognier – arome intense de flori de portocal, piersică albă și citrice. Gustul este bogat, dar revigorant, cu tonuri de pere, mere aurii și tartă de lămâie. Finalul este lung, cu note savuroase care împrospătează palatul.
Lansarea colecției Inimă de Stejar a fost marcată printr-o sesiune de autografe alături de o parte dintre jucătorii selecționați în lotul național. „Inimă de Stejar este un simbol pe care partenerii noștri de la Via Viticola l-au surprins impecabil, elegant și plin de energie vitală. Suntem onorați să avem un vin al nostru, cu care rugbyul românesc să se identifice, de care suporterii să se poată bucura cu fiecare ocazie, mai ales la victorii”, a declarat Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.