Creşterea economică din 2015 a impulsionat multe din firmele din România să investească în îmbunătăţirea sistemelor lor informatice de management al afacerilor, cu accentul pe partea operaţională.

Astfel, nouă din zece proiecte implementate în 2015 în verticala manufacturing au constat în înlocuirea unor sisteme mai vechi cu soluţii noi ERP, avantajoase atât din punct de vedere al performanţei în management, cât şi al fluxului de numerar, datorită modelului de licenţiere.

„Firmele au nevoie de sisteme informatice mai mari, pentru a gestiona operaţiuni în creştere şi a face faţă concurenţei. Bugetele alocate au crescut în medie cu 7% faţă de 2014, fiind pe un trend ascendent care va ajunge, în maxim doi ani, să egaleze nivelele din anii de boom de dinainte de criză”, a declarat Adrian Bodomoiu, managing director Wizrom Software.

La fel ca şi în cazul echipamentelor sau a mijloacelor de transport, înlocuirea sistemelor informatice de management cu soluţii ERP moderne are ca obiectiv obţinerea de avantaje competitive în domeniul operaţional prin îmbunătăţirea planificării, a logisticii, a monitorizării producţiei, în mobilitate şi, nu în ultimul rând, prin conservarea fluxului de numerar. Modelul de licenţiere Software as a Service (SaaS) permite investiţia în sisteme informatice complexe precum ERP, CRM, SFA fără a bloca fonduri considerabile într-o investiţie iniţială, ci plătind o redevenţă lunară în cuatum fix, deductibilă ca serviciu.

„Pe de altă parte, putem afirma că tendinţa anului 2016 este normarea cu precizie a muncii, pentru a stabili cu exactitate costul producţiei şi necesarul de resurse. Sunt informaţii necesare atât pentru o negociere de succes cât şi pentru a garanta obţinerea profitului planificat”, explică Adrian Bodomoiu.

Având în vedere că aproape 40% din producţia manufacturieră este de serie mică sau pe bază de unicat, normarea tuturor etapelor este critică în stabilirea costului de producţie pentru a intra în negocieri cu clientul cu un preţ de livrare profitabil, iar Wizrom are o experienţă îndelungată în astfel de implementări.