Bosch continuă programul Junior Managers

Bosch continuă programul Junior Managers

Și în acest an, compania Bosch a deschis aplicaţiile pentru programul Junior Managers (JMP), dedicat formării şi modelării viitorilor lideri din organizaţie. În 2021, compania derulează ediţia cu numărul opt a programului ce pregăteşte tineri absolvenţi cu rezultate universitare foarte bune şi cu potenţial excepţional pentru a prelua roluri de lideri în organizaţie.

Bosch are şapte noi poziţii deschise, adresate celor interesaţi atât de domeniul comercial, cât şi de cel tehnic, în cadrul unităţilor sale de producţie din Cluj şi Blaj. În prezent, JMP numără la nivel naţional 25 de absolvenţi şi tineri talentaţi care se regăsesc în diferite etape ale pregătirii şi formării lor profesionale ca viitori lideri, fiind expuşi tuturor ariilor specifice activităţilor de producţie, atât în ţară cât şi în alte locaţii Bosch din lume. Durata programului variază între 18 şi 24 de luni.

Anual, prin intermediul JMP, Bosch oferă oportunităţi de carieră în diferite arii de interes, de la inginerie de producţie sau calitate, până la contabilitate de gestiune, logistică, sau resurse umane.

„La Bosch, credem cu tărie că liderii sunt direct responsabili de succesul şi reputaţia companiei, iar scopul JMP este să susţină această viziune de formare a tinerilor care să conducă organizaţia viitorului”, a declarat Ramona Bădescu, group leader HR în cadrul Grupului Bosch în România şi coordonator al programului. „JMP este răspunsul nostru, ca organizaţie, la o lume în continuă schimbare, unde necesitatea dezvoltării abilităţilor de leadership nu a fost niciodată mai importantă”, a adăugat Bădescu.

Din 2014, Bosch recrutează anual noi generaţii de Junior Managers, tineri ambiţioşi cu o viziune clară asupra obiectivelor de carieră. În ultimii şapte ani, peste 1.300 de tineri şi-au manifestat interesul pentru program şi au acceptat provocarea de a-şi dovedi abilităţile pe parcursul unui proces amplu şi intens de selecţie. Structurat ca un pachet individual de dezvoltare, JMP este un program de învăţare accelerată ce oferă o privire de ansamblu asupra afacerii în toată complexitatea sa, cu o abordare practică. În timpul programului, participanţii trec prin diferite fabrici, divizii şi departamente ale companiei. În mod responsabil, aceştia participă la sarcini asociate activităţii şi proiectelor zilnice şi au acces la propriul buget de instruire.

În plus, participanţii beneficiază de o expunere complexă la ariile principale din business-ul Bosch, atât în ţară cât şi în alte locaţii din lume, trecând printr-o succesiune de staţii a câte patru până la şase luni fiecare. Astfel, aceştia au posibilitatea de a combina expunerea la funcţiuni comerciale cu cele tehnice, cărora li se adaugă şi o staţie externă într-una din locaţiile Bosch din afara ţării. Viitorii lideri îşi pot cultiva competenţele în domeniile lor de interes, pe segmentele în care care performează cel mai bine şi care vor face diferenţa în evoluţia viitoare a organizaţiei.

De asemenea, participanţii beneficiază de mentorat direct din partea experţilor Bosch, dar şi de o diversitate culturală şi a proiectelor, cărora li se adaugă interacţiunea permanentă cu tehnologii de ultimă generaţie. Programul îşi propune ca tinerii ce astăzi sunt la început de drum să îşi poată asuma responsabilitatea de a conduce un departament, după o perioadă de şase până la opt ani de la absolvire.