Unul dintre panelurile conferinței Real Estate & Construction Forum, organizată pe 25 septembrie de BussinesMark la București, a fost dedicat sectorului rezidențial, fiind moderat de Gabriel Blăniță (Colliers România). Lipsa de predictibilitate și impactul asupra domeniului imobiliar a fost unul dintre subiectele aduse în discuție de invitații la acest panel.
Astfel, Bogdan Letcă, CEO & Development Manager, Art Property Development, a precizat: „Dacă vorbim din perspectiva dezvoltatorilor, lipsa de predictibilitate nu face decât rău. Dacă măsurile fiscale se schimbă de 4-5 ori, pe măsură ce lansăm un proiect, nu poți merge mai departe să îți respecți planurile inițiale. Durează multe luni de la momentul în care ai finalizat construcția și până când ești în posesia actelor și ești în măsură să vinzi. Este un efort colosal. În perioada pandemică, lumea a economisit. Nu s-au mai făcut cheltuieli pe vacanțe exotice, tot ce s-a mai acumulat a dus la reticența de a-i plasa la bancă, așa că s-au îndreptat către piața de real estate. Noi am avut 24 de apartamente plătite 100% în avans. Contează foarte mult tipologia de proiect, încrederea în dezvoltator, constructor, istoricul pe care îl are și ce ancore, oferte au clienții.”
„De la an la an, parcă sunt tot mai multe provocări atunci când încerci să lansezi un proiect nou; te mai lovești de ceva. Faptul că anumite facilități fiscale vor fi diminuate sau eliminate, va duce, clar, la o diminuare a puterii de achiziție a proprietăților. La noi, peste 20% dintre clienți sunt IT-iști, care au achiziționat apartamente cu două-trei camere. Măsura fiscală privind construcțiile în mod clar va duce la o creștere care se va vedea în prețuri, pentru că va fi mai scumpă mâna de lucru. În fiecare proiect vor fi investitori care vor veni cu surse proprii, vor achiziționa prin companiile proprii, vom avea persoane care sunt la început de drum și fac un cumul de salarii pentru a achiziționa, avem Prima Casă, Noua Casă. Avem oameni care investesc ciclic și își pun venituri de-o parte. Nu a fost un an ușor din punct de vedere al creditării. Fiind puține – în acest moment sunt doar două bănci care oferă dobânzi mai ok – timpii de așteptare pentru finalizarea dosarului de creditare au crescut. Într-un proiect, cel puțin 30-40% din clienți vor accesa credite. La final, nu toți cumpărătorii sunt la fel și toți trebuie să aibă acces la partea financiară, pentru a achiziționa”, a intervenit, la rândul său, Irina Caraene, Director Vânzări, Cordia România.
„Noi, dezvoltatorii, am ajuns să urâm cuvântul predictibilitate”, a spus Laurentiu Afrasine, CEO, Akcent Development, adăugând că „Anul acesta, nu vedem un orizont în care să mai apară. Sectorul imobiliar a trecut prin diverse transformări. Suntem convinși de maturitatea pieței imobiliare. Sunt încrezător că vom avea în 2023-2024 o perioadă în care nu vom asista la prăbușirea pieței imobiliare; este normal ca într-un ciclu de 10 ani să avem creșteri de prețuri, stagnări. Această stabilitate a pieței imobiliare, în ciuda războiului, creșterii de costuri, indică o maturitate a pieței.”
Vorbind despre stabilitatea pieței imobiliare, Gabriel Blăniță, Associate Director Valuation and Advisory Services, Colliers Romania, a spus că: „în ultimii 2-3 ani, nu am avut aceeași inflație care s-a văzut la țările din jurul nostru”. „Este demn de menționat și faptul că multe persoane cumpără locuințe cu banii cash – multe din tranzacții sunt unele care se întâmplă în lanț: se vinde o proprietate, se cumpără alta, se mai folosesc economii, spre deosebire de țările din Vest, unde nu vedem acest exemplu”, a adăugat el.
Specialiști în domeniul imobiliar au participat, pe 25 septembrie, la cea de-a XVII-a ediție a evenimentului Real Estate & Construction Forum. La ediția organizată în această toamnă de BusinessMark la București au fost prezenți 26 de lideri din industrie, care au dezbătut situația actuală a pieței de real estate, cu perspectivele și provocările pentru anul 2024.
Platformele Oameni și Companii – EventsMax.ro, GlobalManager.ro și Administratie.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.